Pentru efortul susţinut
Cincisprezece sportivi de
la şcolile din municipiul Suceava sunt premiaţi cu 30.000 de lei
>Unsprezece premii de câte 2.000 de lei primesc elevii
handbalişti, răsplătiţi fiind doi atleţi, un voleibalist şi un luptător
Primăria municipiului Suceava şi Consiliul Local premiază performanţa
deosebită a unor sportivi din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.
Un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Ion Lungu, viceprimarul Lucian
Harşovschi şi Ciprian Anton şi Paul Hriţcu, consilieri PNL, urmează a fi
aprobat în şedinţa de miercuri a deliberativului sucevean, fiecare dintre cei
15 elevi urmând a fi răsplătiţi cu câte 2.000 de lei. Între aceştia, 11
premiaţi sunt handbalişti de la Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Naţional
„Ştefan cel Mare”, Colegiul Naţional Economic „Dimitrie Cantemir” şi Colegiul
Tehnic de Industrie Alimentară. Este
vorba despre Ştefan Armanu, Alexandru Focşăneanu, Paul Sorin Grigore, Ştefan
Hreceniuc, Dragoş Podovei, George C. Codrin Radu, Florin Bogdan Niculae, Daniel
Stanciuc, Cătălin Marian Zariţchi, Alexandru Reuţ şi Ştefan Claudiu Stejar. Pentru
rezultatele obţinute în atletism, premii iau Alexandru Raul Hiliuţă de la
Şcoala Gimnazială nr.1 şi David Ciubotariu de la Liceul cu Program Sportiv,
pentru volei premiat este Constantin
Vlad Ştreangă de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, iar pentru lupte, Adrian
Grecu de la Liceul cu Program Sportiv. „Sportul, ca şi evenimentele culturale
cu notorietate, reprezintă modalităţi eficiente de promovare, de aceea, pe
lângă satisfacţia, încununării eforturilor depuse de sportivi şi antrenori,
clasarea lor pe podiumurile de premiere a competiţiilor de anvergură este un prilej
de a face auzit numele Sucevei în contexte pozitive”, se subliniază în a referatul de aprobare a
proiectului de hotărâre, în care se precizează că elevii sunt recompensaţi pentru
„efortul susţinut depus în obţinerea de performanţe sportive în competiţiile
naţionale şi internaţionale”.