DJA şi OJFIR organizează
Dezbatere cu fermierii
suceveni pe marginea măsurilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală
- >„Finanţarea acestor măsuri este
una extrem de generoasă, de aceea sperăm să implementăm cât mai multe proiecte
în judeţul nostru” declară Claudia Elena Gogu, director executiv al
Direcţiei Agricole
Direcţia Judeţeană
pentru Agricultură Suceava în colaborare cu Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Suceava organizează joi, 17 iunie, la ora 11.00, în sala de şedinţă a DJA, o sesiune de informare a fermierilor interesaţi de măsurile de sprijin derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), sesiunea 2021. Potrivit directorului executiv Claudia Elena Gogu expuse vor fi informaţii în legătură cu cele mai importante şi solicitate măsuri ale PNDR, printre acestea remarcându-se submăsurile 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”; 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea neagricole în zone rurale: 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, cât şi 6.4 „Sprijin pentru investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole.Totodată, în cadrul întâlnirii cu fermierii din judeţ, specialiştii DJA şi OJFR vor expune informaţii pe marginea submăsurii 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol”; 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”; 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole şi 4.2 a „Investiţii în procesarea/marketingul produselor pomicole”. Nu în cele din urmă, abordate vor fi submăsurile 16.4 şi 16.4 a „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol”, dar şi alte măsuri care prezintă interes pentru fermieri. „Pentru perioada 2021-2022 finanţarea acestor măsuri este una extrem de generoasă, de aceea sperăm să implementăm cât mai multe proiecte în judeţul nostru” declară Claudia Elena Gogu, directorul executiv al Direcţiei Judeţeană pentru Agricultură Suceava.