APM şi Colegiul „Mihai Eminescu” Suceava celebrează Ziua mondială a mediului
- Agenţia pentru Protecția Mediului va face cunoscute
problemele actuale de mediu, iar elevii din clasele a X-a şi a XI-a vor prezenta
materiale în format digital pe tema abordată în acest an
Agenţia pentru Protecţia
Mediului Suceava, în parteneriat cu Colegiul „Mihai Eminescu” Suceava, marchează
Ziua mondială a mediului printr-o activitate intitulată „Refacerea
ecosistemelor degradate prin poluare și defrișare”. Directorul executiv Maria
Mădălina Nistor informează că manifestarea are loc astăzi, la Colegiul din
reşedinţa de judeţ, activitatea fiind în ton cu tema și sloganul alese de
Organizația Națiunilor Unite pentru marcarea Zilei mondiale a mediului din
acest an. Tema celebrării din 5 iunie 2021 este „Refacerea ecosistemelor”, accent
punându-se accent pe recuperarea ecosistemelor care au fost degradate de
activități precum poluarea și defrișările. Sloganul este „Redefinește.
Reconstruiește. Restaurează. Acum e momentul! #Generația reconstrucției ecologice”.
În contextul temei menționate, în cadrul acţiunii de la Colegiul „Mihai
Eminescu” Suceava vor fi prezentate materiale în format digital realizate de către
elevii din clasele a X-a şi a XI-a. De cealaltă parte, Agenţia pentru Protecția
Mediului Suceava va expune un material cu probleme actuale de mediu, oferind
participanților diplome și semne de carte care conțin calendarul evenimentelor
ecologice, dar și mesaje referitoare la protecția mediului. „Agenția pentru
Protecția Mediului susține permanent activitatea de educație pentru mediu prin
participare directă la diferite acțiuni, prin colaborări în cadrul unor
proiecte, lecții de tip vizită în cadrul instituției noastre și altele. Cu
prilejul marcării Zilei mondiale a mediului, instituția noastră îndeamnă pe toți
cetățenii județului să fie mai prietenoși cu natura și să contribuie la acțiuni
de refacere/reconstrucție a mediului înconjurător. E momentul să refacem ce am
distrus!” arată Maria Mădălina Nistor, directorul executiv al Agenţiei pentru
Protecţia Mediului Suceava .