AJOFM ţine
Cursuri de vorbire în limba română şi de femeie de serviciu pentru sucevenii
cu patru clase
>Pentru cursul de machior trebuie absolvit liceul, la cele de baby sitter şi
de lucrător în cultura plantelor fiind necesar gimnaziul
>Cursul de formator va fi accesat doar de către cei cu studii superioare, pentru
cel de inspector de resurse umane fiind suficient bac-ul
Agenţia Judeţeană de
Ocupare a Forţei de Muncă reia cursurile de formare profesională, anunţă
instituţia suceveană conform căreia primele cursuri, care vor începe în
perioada următoare, sunt cele de coafor, manichiurist/pedichiurist, inspector de
resurse umane şi agent de securitate. Astfel, în conformitate cu sursa citată,
au prioritate la înscriere şi beneficiază de gratuitate şomerii înregistraţi în
evidenţele Agenţiei, cât şi persoanele care nu realizează venituri. De
accentuat este faptul că, pe durata anului 2021, pentru persoanele care au
urmat numai învăţământul primar, AJOFM organizează curs de competenţe de
comunicare în limba oficială, cu o durată de o lună, dar şi curs de femeie de
serviciu, desfăşurat într-un interval de 2 luni. Absolvenţii de învăţământ gimnazial au acces,
pe o perioadă de 3 luni, la cursuri de agent de securitate, baby sitter,
cofetar, lucrător în comerţ, lucrător în cultura plantelor, lucrător în
confecţii din piele şi înlocuitori, frizer, precum şi de
manchiurist/pedichiurist. Persoanele cu învăţământ general de 8 clase dau de 10
clase (în funcţie de anul absolvirii) se pot înscrie la cursuri de 5 luni, în
meseriile de bucătar, coafor, ospătar, şi tâmplar universal. Tot aceste
persoane sunt eligibile pentru cursul de 6 săptămâni, de competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca
instrument de învăţare şi cunoaştere, dar şi pentru cursul de pizzar. Pentru cursul
de machior cu durata de 6 săptămâni este necesar liceul absolvit, la fel ca şi
în cazul cursului de inspector/referent de resurse umane, la care, însă,
trebuie prezentată şi diploma de bacalaureat. În cele din urmă, sucevenii care
vor să se înscrie la cursul de formator nu vor putea face acest lucru decât cu
diploma eliberată de către o instituţie de învăţământ superior. Persoanele care
întrunesc condiţiile de studii minime pot iniţia procedura de înscriere prin
trimiterea electronică a formularului la adresa ajofm.sv@anofm.gov.ro sau prin
completarea acestuia la sediile judeţean sau locale ale AJOFM Suceava.