Primarul Lungu a lucrat
la bugetul pe 2017 încă din prima zi a noului an
·
„De luni, am fost la Primărie şi am lucrat la buget,
pentru că sunt mai superstiţios”, a declarat şeful executivului
din reşedinţa de judeţ.
Ion Lungu, primarul
Sucevei, s-a întors în biroul din Areni încă de pe 2 ianuarie, unde s-a
concentrat pe fundamentarea proiectului pe 2017 al bugetului de venituri şi
cheltuieli al municipiului. Edilul-şef sucevean a declarat că aşteaptă
instalarea noului Guvern, precum şi adoptarea bugetului de stat, astfel încât să
poată fi conturat şi cel local. „Deja, din prima zi, respectiv de luni, am
fost la Primărie, unde am lucrat la buget, fiindcă sunt mai superstiţios”,
a subliniat şeful municipalităţii. Până atunci, Lungu se va consulta cu toate
grupurile politice reprezentate în deliberativul local, astfel încât dezbaterile
din plen să fie cât mai la obiect. „Trebuie să urmărim ce se întâmplă la
nivel naţional, când va fi aprobat bugetul de stat. Voi avea discuţii cu toate
grupurile de consilieri, astfel încât în acest an să ne limităm la un buget
realist”, a spus Lungu. Potrivit
primarului, în 2016 execuţia bugetară este de 240 de milioane de lei, adică
circa 53 de milioane de euro, veniturile realizate fiind la un nivel de doar
60% din cele aprobate în Consiliul Local, la debutul anului anterior. Pentru
2017, Lungu speră, totuşi, într-o creştere a intrărilor la vistieria locală, încasări
potenţiale fiind aşteptate din proiectele cu finanţarea elveţiană, cât şi din
accesarea unor proiecte cu susţinere financiară europeană. „Bugetul mai poate
fi suplimentat prin fonduri europene şi fonduri elveţiene, în măsura în care
vor fi derulate în acest an. Sper ca Ministerul să se mişte cât mai repede, în
aşa fel încât să se clarifice ghidurile solicitantului, să avem finalizate toate
apelurile de proiecte în perioada cea mai scurtă de timp”, a explicat Ion
Lungu, primarul municipiului Suceava.