ITM avertizează patronii care nu protejează salariaţii împotriva gerului şi
vântului puternic
·
Nerespectarea măsurilor pentru protejarea lucrătorilor la
temperaturi scăzute extreme sunt sancţionate cu amenzi între 1.500 şi 2.500 de
lei, atenţionează Romeo Butnariu,
inspector şef la ITM Suceava.
·
Cele mai periculoase sunt locurile de muncă „statice” ale comercianţilor
din Bazar şi pieţe agroalimentare, cele ale vânzătorilor ambulanţi de presă, flori
şi carte, dar şi ale lucrătorilor forestieri.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava
monitorizează modul în care angajatorii respectă măsurile obligatorii de
protejare a angajaţilor la temperaturi scăzute extreme. Romeo Butnariu, şeful
ITM, pune în vedere că la temperaturi mai mici de minus 20 de grade Celsius sau
care, corelate cu vânt intens, coboară sub acest nivel, angajatorii trebuie să
asigure condiţii minime pentru menţinerea stării de sănătate a lucrătorilor în
aer liber. Astfel, se impune distribuirea de 0,5-1 litru de ceai fierbinte de
persoană şi schimb; acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de
termoreglare în spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător, precum şi asigurarea
de echipamentului individual de protecţie. În situaţia în care angajatorii nu
pot oferi asemenea facilităţi, recomandată este reducerea duratei zilei de
muncă sau sistarea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuităţii
activităţii în locurile în care întreruperea nu este posibilă, măsurile cu
pricina fiind luate atunci când temperaturile extreme se menţin cel puţin două
zile consecutiv. Conform lui Butnariu, pe durata întreruperii colective
contractele individuale de muncă se menţin, aceasta constituind vechime în
muncă, timpul nelucrat urmând a fi recuperat în următoarele 6 luni, cu menţinerea
drepturilor salariale anterioare. Şeful ITM Suceava mai atenţionează că, în
scopul depistării precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi
scăzute, angajatorii au obligaţia asigurării examenului medical la angajare,
dar şi a controlului periodic. De asemenea, legea obligă la acordarea
primului ajutor şi transportului la cea
mai apropiata unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, în alte locuri
de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu contraindicaţii
la munca în frig. „Sancţiunile
contravenţionale prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000 privind măsurile
care pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi scăzute extreme pentru
protecţia persoanelor încadrate în muncă sunt cuprinse între 1.500 şi 2.500 de
lei”, subliniază Romeo Butnariu,
inspector şef la ITM Suceava. Cele mai periculoase sunt locurile
de muncă „statice”, precum cele ale comercianţilor din Bazar sau pieţele
agroalimentare, cele ale vânzătorilor ambulanţi de presă, flori şi carte, dar
şi ale lucrătorilor forestieri.