În ultimul trimestru al
anului,
Inspectorii sanitari
veterinari suceveni au dat amenzi de peste 40.000 de lei
·
Confiscată şi dirijată înspre incinerare a fost o
cantitate de 150 kg de peşte, alături de alte 226 de tone de subproduse de origine animală.
·
În judeţ s-a consumat şi un episod de toxiinfecţie
alimentară, DSVSA dispunând suspendarea activităţii unităţii în cauză şi dând o
amendă de 2.000 de lei.
În trimestrul al patrulea
al anului 2016, inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor Suceava au avut 592 de inspecţii, informează directorul executiv
Dan Corneanu, potrivit căruia aplicate au fost 43 de amenzi a căror valoare a
însumat 40.060 de lei. Totodată, inspectorii sanitari-veterinari suceveni au
dat şi 30 de avertismente agenţilor economici surprinşi în neregulă, confiscată
şi dirijată înspre incinerare fiind o cantitate de 150 kg de peşte.
În ceea ce priveşte
activitatea de monitorizare şi evaluare periodică, sanitar-veterinarii suceveni
au efectuat 26 de auditări la unităţi de procesare a cărnii, dar şi la cele de
procesare a laptelui. În ultimul trimestru din 2016, au fost evaluate şi încadrate
în grupuri de risc 119 de unităţi de procesare-comercializare a produselor de origine animală şi
nonanimală, înregistrate din punct de vedere sanitar-veterinar fiind 6 unităţi
pentru vânzare directă şi 112 de unităţi de vânzare cu amănuntul. Pe de altă
parte, lucrătorii DSVSA Suceava au emis 90 de avize auto şi au autorizat 31 de
mijloace pentru transportul alimentelor. Conform dr. Dan Corneanu, pe durata
ultimelor 3 luni ale anului anterior în judeţul Suceava a fost înregistrat un
episod de toxiinfecţie alimentară la om, DSVSA dispunând suspendarea
activităţii unităţii de alimentaţie publică în cauză şi dând o amendă de 2.000
de lei. Pe de altă parte, în scopul asigurării măsurilor de protejare a
sănătăţii animale, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
a dirijat înspre incinerare 226 de tone de subproduse de origine animală.