Douăzeci de hectare de terenuri
restituite în fiecare lună
·
Întrucât datele comunicate de către comisiile
locale nu au fost conforme,
restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv
în perioada regimului comunist bate pasul pe loc.
Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată
asupra terenurilor, ca funcţionează pe lângă Instituţia Prefectului judeţului
Suceava, a avut, în 2016, un total de 11 şedinţe lunare. Conform Raportului de
activitate al Instituţiei, în anul trecut Comisia a adoptat un total de 322 de
hotărâri, vizată înspre restituire fiind o suprafaţă de 210,89 de hectare de
terenuri. Aceasta însemnă o medie de mai puţin de 20 de hectare validate în
fiecare lună, solicitată fiind restituirea a 18,17 hectare de terenuri agricole
şi a 192,72 de hectare cu vegetaţie forestieră. Pe de altă parte, semnalate
sunt deficienţe legate de aplicarea prevederilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile
pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a
imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. „O problemă care a făcut obiectul activităţilor desfăşurate în anul
2016 a reprezentat-o identificarea necesarului de teren agricol în cazul căruia
se va face solicitare la Agenţia Naţională de Restituire a Proprietăţilor, pentru
promovarea unui proiect de hotărâre de guvern privind trecerea din domeniul
public al statului şi administrarea ADS, în domeniul privat al statului, la
dispoziţia comisiilor locale”, se arată în raportul semnat de prefectul
Constantin Harasim, în care de precizează că inventarierea este în curs,
întrucât datele comunicate de către comisiile locale nu au fost conforme. În Raportul de activitate al Instituţiei Prefectului se precizează că, totodată, după alegerile din vara lui
2016 au fost constituite 110 comisii
locale de fond funciar din totalul de 114, reaprobându-se Regulamentul de
organizare şi funcţionare a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de
proprietate privată asupra terenurilor. Tot anul trecut, întocmite şi supuse
analizei Comisiei judeţene au fost 95 informări şi analize, acestea venind pe
fondul unor dificultăţi din activitatea de retrocedare. Tot scopul apliccării
legilor fondului funciar, au fost emise de 40 ordine prin care s-a constituit
dreptul de proprietate pentru terenuri aferente curţilor şi construcţiilor. Nu
în cele din urmă, s-au verificat, în scopul avizării de către prefectul
Constantin Harasim, 779 documentaţii înaintate de Oficiul de Cadastru şi
Publicitate Imobiliară Suceava. Acestea din urmă au servit la emiterea titlului
de proprietate pentru terenuri solicitate de proprietari, sau moştenitorii
acestora, care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producţie, nu au
predat sau nu li s-au preluat la stat terenuri, prin acte translative de
proprietate.