În 2017, în premieră, Zilele teatrului „Matei Vişniec”.
·
2016 a fost cel mai bun an cultural de la Revoluţie
încoace, consideră primarul Ion Lungu.
În 2017, Primăria municipiului Suceava va organiza Festivalul naţional
al artei interpretative contemporane - Zilele teatrului „Matei Vişniec”. Manifestarea se
doreşte a fi una „a dialogului cultural est-vest”, primarul Ion Lungu declarând
că este vorba despre un festival internaţional desfăşurat sub patronajul
Ministerului Culturii, în cadrul Programului „Oraşe europene”. „Iată că, până la sfârşitul lui 2016, avem
lucruri concrete în cadrul acestui program desfăşurat în oraşele care au depus
candidatură pentru Capitală europeană 2021. Din punct de vedere cultural, 2016
a fost un an bun la Primăria municipiului Suceava. O spun cu argumente, este
anul cel mai bun, din punct de vedere cultural, după Revoluţie”, arată
şeful municipalităţii sucevene. Parteneriatul cu Ministerul Culturii vizează cele
10 oraşe care nu s-au calificat la preselecţia pentru desemnarea Capitalei
culturale europene 2021, Programul „Oraşe europene” sprijinind cel puţin o
iniţiativă de dimensiune europeană din dosarul de candidatură. În cauză sunt desfăşurarea
de proiecte cu finanţare din fonduri europene pe probleme de management
cultural; elaborarea unui catalog de promovare care să contureze profilul şi
identitatea culturală ale oraşului, precum şi iniţierea unui proiect de
susţinere a filmului românesc „Este vorba despre programe de formare a
managerilor şi programatorilor culturali, elaborarea unei publicaţii de
promovare a oraşului, dar şi despre revitalizarea, în fiecare oraş, a unui
cinematograf, lucru care în Suceava deja se întâmplă”, a declarat primarul
Ion Lungu.