USV, locul întâi în
ţară la brevete de invenţii
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se
situează pe primul loc în Topul universităților românești al brevetelor de
invenții acordate în anul 2016 de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci
(OSIM). Potrivit unui comunicat de presă al USV, OSIM a acordat Universității
„Ștefan cel Mare” din Suceava 34 de brevete de invenție, rezultat care o clasează
pe cea dintâi poziţie între instituțiile de învățământ superior din țară. În
clasament, USV este urmată de Universitatea
„Transilvania” din Brașov, cu 13 brevete și Universitatea Tehnică „Gheorghe
Asachi” din Iași, cu 11 brevete. Conform sursei citate, în acest sens contribuţii
determinante în domeniu au fost înregistrate de centrele de inventică ale USV,
dezvoltate de regretatul prof. univ. dr. ing. Dorel Cernomazu, în cadrul
Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, precum și de
prof. univ. dr. ing. Gheorghe Gutt, de la Facultatea de Inginerie Alimentară. „Acest rezultat important reconfirmă poziția
de lider național al universității sucevene în domeniul inventicii, evidențiată
și de clasarea pe primul loc în topul universităților românești, atât pentru
numărul de brevete acordate, cât și pentru numărul de cereri de brevete
înregistrate de universități la OSIM în perioada 2007-2013, criteriu avut în
vedere de planul strategic național precedent”, se precizează în
comunicatul semnat de prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, prorector cu
activitatea ştiinţifică a USV. Prolifica activitate de inventică a
Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost recunoscută şi prin
decernarea, de către OSIM, în octombrie 2014., a Trofeului creativității. În
anul 2016 brevete naționale au obținut 21 de universități românești, fapt
reflectat de buletinele oficiale de
proprietate intelectuală publicate de OSIM și de baza de date Espacenet a Oficiului European de
Brevete (EPO).