Transfer de cunoştinţe Suceava-Norvegia, în domeniul
situaţiilor de urgenţă
·
Discuţiile s-au axat inclusiv pe prevenirea
incendiilor de pădure, inundaţiilor şi fenomenelor meteorologice periculoase.
O delegaţie a Compartimentului „Servicii publice desconcentrate, situaţii de urgenţă
şi servicii comunitare de utilităţi publice”, din cadrul Instituţiei Prefectului
judeţului Suceava, a efectuat, în
perioada 9-10 martie, o vizită de studiu în Oslo, Norvegia. În County Governor of Oslo and
Akershus, instituţia omoloagă norvegiană,
membrii delegaţiei sucevene au purtat discuţii cu Rannveig Bjerkmo, viceguvernatorul
Regiunii, Johan Loberg Tofte, şeful Departamentului „Pregătirea pentru situaţii
de urgenţă”, precum şi cu consilieri ai acestei din urmă structuri, tematica
abordată fiind cea specifică gestionării situaţiilor de urgenţă. Conform
oficialilor Prefecturii Suceava, ambele părţi au prezentat expuneri referitoare
la structura şi organizarea structurilor specializate, cât şi a atribuţiilor pe
care acestea le au. Discuţiile s-au axat, de asemenea, pe transferul de
cunoştinţe în prevenirea incendiilor de pădure, inundaţiilor şi fenomenelor
meteorologice periculoase, reliefată fiind influenţa naturii şi distanţelor
mari asupra pregătirilor din domeniul situaţiilor de urgenţă. Nu în cele din
urmă, au fost abordate problematica administraţiei publice locale şi modul în
care aceasta gestionează situaţiile urgenţă. Pe de altă parte, delegaţia
Instituţiei Prefectului judeţului Suceava a participat la o întâlnire de la
sediul Apărării Civile din Oslo and Akershus, unde a vizitat o bază cu materiale şi utilaje
pentru intervenţii în situaţii de urgenţă. „Vizita
de studiu deschide oportunităţi pentru parteneriate cu instituţiile norvegiene,
pentru realizarea unui proiect de mai mare amploare. Sperăm că şi alte
instituţii din judeţ cu atribuţii în domeniu vor accesa acest grant, pentru a-şi
putea face o imagine mai bună asupra modului în care se acţionează în Norvegia.
Pentru a putea continua schimbul de experienţă, vom organiza o
vizită a partenerilor norvegieni în România, ocazie cu care vom invita şi
reprezentanţii administraţiei publice locale din judeţul nostru”, a
precizat Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava. Vizita de studiu este susţinută financiar prin
Fondul pentru Relaţii Bilaterale din cadrul Mecanismului Financiar Norvegian
2009.2014, gestionat de Punctul Național de Contact şi beneficiar al sprijinului
Ambasadei Regatului Norvegiei la Bucureşti.