Ortacii de la Crucea reiau
protestele, ameninţând că intră în greva foamei
Minerii de la Exploatarea de Uraniu Crucea au reluat, astăzi, protestele
suspendate la sfârşitul lunii ianuarie. Ortacii intenţionează să se blocheze în
subteran, acuzând că protocolul semnat cu ministrul Economiei nu a fost
respectat, principalele revendicări fiind creşterea salariilor şi a alocaţiilor
pentru normele de hrană. Circa 350 de mineri de la ambele puncte de lucru,
respectiv Crucea şi Botoşana, s-au adunat în faţa sediului administrativ al
Expolatării şi au purtat discuţii cu Ioan Moraru, directorul Companiei
Naţionale a Uraniului. Precizăm că, la finele lunii ianuarie, după o săptămână
de proteste ale minerilor, o delegaţie a Ministerului Economiei, condusă de
ministrul Andrei Gerea, s-a deplasat la Crucea, unde demnitarul a reuşit
să ajungă la o înţelegere cu
protestatarii. Reluând manifestările, minerii acuză că prevederile protocolului
nu au fost luate în seamă la nivel guvernamental. Aceştia au precizat că, până
la aplicarea celor convenite, acţiunile revendicative vor continua, intrându-se
chiar şi în greva foamei.