02 martie 2015

La APIA Suceava, 300 procese verbale de constatare a neregulilor, ca urmare a cercetării DNA
·        Ca răspuns la acestea, pe rolul instanţelor se află 8 acţiuni de privind suspendarea executării actului administrativ, precum şi 115 de litigii referitoare la anularea proceselor verbale de constatare a neregulilor.
·        Instituţia suceveană este constituită ca parte civilă, în vederea recuperării unui prejudiciu de 108.707 de lei, procesul penal fiind în curs de desfăşurare.

În perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2014, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava a avut pe rolul instanţelor de judecată un total de 126 de  dosare, dintre care 99 de litigii care decurg din acordarea subvenţiilor de la bugetul naţional, obiectul acestora fiind anularea actelor administrative. Potrivit unui raport la APIA Suceava, alte 104 litigii, constituite chiar în anul 2014, au avut acelaşi obiect de anulare de acte administrative, iar un dosar privea un litigiu referitor la legea funcţionarilor publici. Conform sursei citate, în cursul lunii septembrie a anului 2014, prin activitatea desfăşurată în cadrul Compartimentului juridic, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Suceava a emis circa 300 procese verbale de constatare a neregulilor, ca urmare a cercetării penale efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia Teritorială Suceava, în dosarul 38/P/2013, cât şi a verificărilor efectuate de către DACIS-APIA Bucureşti, care au ca obiect acordarea, în 2013, a pe primei de cap de animal, specia bovine. În baza acestora s-au înregistrat 248 de contestaţii împotriva titlurilor de creanţă, soluţionate în cadrul Compartimentului juridic, conform procedurii prevăzute de legislaţia în materie, contestatorilor comunicându-se răspunsurile în termenul prevăzut de lege, cu rezoluţia pentru fiecare contestaţie în parte. Contestaţiile au fost precedate de înregistrarea a 8 acţiuni, aflate pe rolul instanţelor de judecată, privind suspendarea executării actului administrativ, precum şi a 115 de litigii referitoare la anularea proceselor verbale de constatare a neregulilor. Aceste dosare se află pe rolul Tribunalului Suceava, în judecare, în prima instanţă, APIA depunând întâmpinări pentru fiecare dosar în parte. În afara litigiilor menţionate, Centrul Judeţean al APIA Suceava a înregistrat plângerea penală care formează dosarul nr. 1991/P/2012 împotriva a 3 făptuitori, depistaţi în urma controlului din 2011 al Curţii de Conturi. În acest caz, instituţia suceveană este constituită ca parte civilă, în vederea recuperării unui prejudiciu de 108.707 de lei, procesul penal fiind în curs de desfăşurare. Reamintim că, în dosarul privind acordarea ilegală de subvenţii, procurorii DNA au declarat că vor audia în jur de 1.000 de fermieri din judeţul Suceava, printre aceştia numărându-se şi cei care ar fi declarat un număr fictiv de animale din specia bovine.