Primăria a rupt contractul cu
„Pro Animals Tina”, asociaţie care a refuzat să eutanasieze câinii fără
stăpân
·
„Am spus încă de atunci, când au venit cu un preţ de zero lei pentru aceste
eutanasieri, că este un contract mincinos”, a declarat viceprimarul Lucian Harşovschi.
·
Asociaţia nu a răspuns solicitării de a suprima 30 de
câini bolnavi incurabil şi agresivi, dintre cei prinşi din municipiu şi duşi în
adăposturi.
În aceste condiţii, administraţia locală se află
în căutarea un unui medic de liberă practică, cu care să perfecteze un
parteneriat. „Noi am solicitat cu decizii nominale ca 30 de câini capturaţi
înainte de 14 septembrie 2014, bolnavi sau agresivi, să fie eutanasiaţi. Din
nefericire, până la urmă, nu am găsit înţelegere, ori nu s-a dorit continuarea
contractului. În momentul de faţă căutăm un nou parteneriat cu un medic de
liberă practică, pentru a pune în aplicare prevederile Legii nr. 155/2001. Noi
ne-am săturat să vedem copii muşcaţi de câini, dar şi animale otrăvite pe
străzi. Trebuie spunem odată piciorul în prag şi să spunem că locul câinilor
este în adăpost, unde îi hrănim. Scopul nu este eutanasierea, dar, până la
urmă, mai importantă este o persoană decât un câine”, a explicat Lucian
Harşovschi, viceprimarul Sucevei. Reamintim că, la începutul lunii septembrie
2014, pentru capturarea animalelor vagabonde, Primăria municipiului Suceava a
semnat un contract de asociere cu Diasil Service, operator care lucrează în
cooperare cu Serviciul de ecarisaj al Primăriei. Pe de altă parte, în vederea
îngrijirii câinilor comunitari, partenerii germani ai Asociației pentru protecția
animalelor "Pro Animals Tina" Suceava s-au oferit să cheltuiască
anual o sumă de 100.000 de euro.