Investiţii de 9 milioane de lei
în aparatură de înaltă performanţă, la
Spitalul Judeţean de Urgenţă
·
În
cursul anului 2014, la unitatea spitalicească suceveană s-au făcut 48 de
angajări.
În cursul anului 2014, la Spitalul Judeţean de
Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava au fost executate lucrări de renovare,
reamenajare şi extindere în valoare de circa 3 milioane de lei. De asemenea - se
arată într-o informare a unităţii spitaliceşti sucevene -, în aceeaşi perioadă,
investiţiile în achiziţia de aparatură de înaltă performanţă şi dotarea
secţiilor au însumat 8,82 de milioane de lei. În rândul acestora din urmă se
numără un computer tomograf cu 64 de detectori, pentru Laboratorul de
radiologie şi imagistică medicală: ecograful Doppler de înaltă performanţă; 4
grupuri electrogene care asigură
funcţionarea în cazul unei avarii a instalaţiei de alimentare cu energie
electrică; linia de endoscopie digestivă şi encefalograful portabil. Anul
trecut, la SJU finalizat a fost proiectul de modernizarea Secţiei de
neurologie, prin înfiinţarea unui compartiment de urgenţe neurovasculare, în
care sunt monitorizate situaţiilor foarte grave. Demersul a survenit înmulţirii
cazurilor de accidente vasculare cerebrale, compartimentul beneficiind de aparatură
corespunzătoare şi personal calificat, calitatea actului medical şi satisfacţia
pacienţilor crescând. Pe de altă parte, graţie renovării Laboratorului de
anatomie patologică, s-a creat un spaţiu de lucru cu pacienţii şi
aparţinătorii, serviciul de prosectură fiind complet separat de Laboratorul de
histopatologie şi citologie. Totodată, în cursul anului 2014, la Spitalul
Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava s-au făcut 48 de angajări.
Pe de altă parte, ca urmare a creşterii
adresabilităţii, respectiv a celor peste 80.000 de prezentări anual, dar şi a
complexităţii cazurilor evaluate şi tratate, au fost demarate procedurile
pentru extinderea, modernizarea şi dotarea Unităţii de Primire a Urgenţelor, fiind
deja întocmit studiul de fezabilitate. Valoarea estimată a investiţiei este de
16 milioane de lei, lucrarea urmând a fi încheiată până la finele anului în
curs. La fel, după aprobarea de către deliberativul judeţean, a concesionării
unei suprafeţe de 15.000 de metri pătraţi, continuă demersurile de înfiinţare a
unui centru oncologic care să permită tratamentul complex al pacienţilor cu
diferite forme de cancer.