11 martie 2015

Cinci sesizări privind fapte de concurenţă neloială
·        „Din raţiuni de confidenţialitate nu pot fi făcute publice alte informaţii în legătură cu acestea”, arată Simona Barbu,  purtător de cuvânt al Consiliului Concurenţei.  
În 2014, Inspectoratul de Concurenţă Suceava a fost implicat în efectuarea a 3 investigaţii sectoriale desfăşurate pe piaţa serviciilor de asistenţă medicală, cea primară a lemnului, cât şi pe piaţa farmaceutică, acţiuni care - potrivit  Simonei Barbu, purtător de cuvânt al Consiliului Concurenţei -, încă nu sunt finalizate. De asemenea, instituţia judeţeană a participat la inspecţii inopinate, în contextul declanşării investigaţiilor pe piaţa acumulatorilor şi bateriilor, dar şi la monitorizarea unor pieţe locale, cum ar fi cele ale serviciilor de salubritate, transport public în regim de taxi, cât şi de acces la infrastructura de comunicaţii electronice subterane. Conform sursei citate, Inspectoratul de Concurenţă Suceava a colaborat la soluţionarea a 5 sesizări privind fapte de concurenţă neloială, dintre care 3 au fost finalizate. „Din raţiuni de confidenţialitate nu pot fi făcute publice alte informaţii în legătură cu acestea”, arată Simona Barbu.  
·        Verificări privind posibila înţelegere pe piaţa repartitoarelor de costuri, la Elsaco, Ista, Techem, precum şi la alţi operatori secundari.
Inspectorii specializaţi suceveni au acordat asistenţă pentru 6 autorităţi furnizoare de ajutor de stat, în vederea întocmirii raportărilor cu privire la ajutoarele acordate întreprinderilor în anul 2013. În prealabil, toate cele 114 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ au fost notificate cu privire la obligaţia de raportare a ajutoarelor de stat şi ajutoarelor de minimis. „Toate acestea sunt necesare realizării inventarului şi raportului anual al ajutoarelor acordate de România şi constituie o obligaţie a ţării noastre în calitate de stat membru UE”, evidenţiază Simona Barbu. Anul trecut, Inspectoratul de Concurenţă Suceava a asigurat asistenţă de specialitate în elaborarea a 3 scheme de ajutor de minimis şi a colaborat la elaborarea unui raport de monitorizare a ajutoarelor de stat sub formă de compensaţii, acordate întreprinderilor cărora le-a fost încredinţată prestarea unui serviciu de interes economic general de energie termică. Nu în cele din urmă, în anul 2014 Inspectoratul de Concurenţă Suceava a derulat o investigaţie privind posibila înţelegere a întreprinderilor active pe piaţa repartitoarelor de costuri şi a serviciilor asociate acestora, verificate fiind societăţile comerciale Elsaco, Ista, Techem, precum şi alţi operatori secundari.