În primul trimestru,
Venituri din surse proprii cu aproape 5% mai
mari la bugetul judeţului Suceava
- Pe partea de dezvoltare, execuţia fost una negativă, de
2,59 de milioane de lei, cu plăţi mai mici decât încasările
- Cauza constă în imposibilitatea alocării sumelor pentru
drumuri, cât şi în limitarea cheltuielilor la strictul necesar
În primul trimestrul al anului 2021 la bugetul judeţului Suceava s-au adunat fonduri mai consistente faţă de cât se conta, rezultă din proiectul de hotărâre privind aprobarea a execuţiei bugetelor pe data de 31 martie, aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a deliberativului judeţean. Astfel, pe partea de venituri s-a înregistrat o execuţie de 94,75 de milioane de lei, însemnând 130,21% din prevederea bugetară a trimestrului întâi şi 17,08% din cea a anului. Conform sursei citate, veniturile proprii au fost de 21,86 de milioane de lei, cu 4,88% mai mari faţă de program. Din taxa pe valoare adăugată în bugetul judeţului au intrat 42 de milioane de lei, reprezentând 100% din prevederile aferente celui dintâi trimestru şi 16,98% din cele ale întregului an. În ceea ce priveşte partea de cheltuieli, acestea din urmă au fost de 51,60 de milioane de lei, reprezentând 70,92% din cele prevăzute pentru primul trimestru şi 8,37% din cele pentru tot anul 2021. Pe 31 martie 2021, la secţiunea funcţionare execuţia fost de 54,19 de milioane de lei, în timp ce la secţiunea de dezvoltare, aceasta a fost una negativă, de 2,59 de milioane de lei, reprezentând diferenţa între încasările de aproximativ 15 milioane de lei şi plăţile 12,41 de milioane de lei. Neadoptarea, la nivel naţional, a bugetului de stat, până la sfârşitul anului 2021, a impus ca execuţia bugetului judeţului Suceava pe primul trimestru al anului să se încadreze în limitele prevederilor celui din anul precedent. Conform raportului de specialitate al Serviciului „Buget” al Consiliului Judeţean, din această cauză execuţia bugetară a fost influenţată atât de imposibilitatea alocării sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri, cât şi de limitarea cheltuielilor la strictul necesar.