Mai mult de un sfert din
fondul forestier sucevean este atacat de dăunători
>Pentru limitarea
răspândirii acestora, anul trecut Direcţia Silvică a cheltuit circa 4 milioane de lei
>În 2020, prin lucrări
specifice, suprafaţa afectată a fost redusă cu 6.000 de hectare
Valoarea totală a cheltuielilor cu lucrări de protecţia pădurilor
efectuate în anul 2020 este de 3,98 de milioane de lei, se arată într-o
informare a Direcţiei Silvice Suceava, conform căreia suma înseamnă doar 36%
din totalul programat cu această
destinaţie în anul trecut. Conform instituţiei silvice sucevene, pe
durata anului anterior dăunătorii forestieri au fost semnalaţi pe 89.403 de
hectare, reprezentând 26% din suprafaţa
fondului forestier, în scădere faţă de 2019, când aceştia şi-au semnalat
prezenţa pe 95.405 de hectare. În funcţie de forma de proprietate, dăunătorii cu
pricina au fost identificaţi pe 75.622 de hectare din fondul forestier
proprietate publică a statului, adică pe 28% din totalul pădurilor din judeţ,
cât şi pe 13.781 de hectare aparţinând altor deţinători, reprezentând 20% din
suprafaţa împădurită. „Lucrările de protecţie a pădurilor s-au efectuat pentru
menţinerea unei stări fitosanitare corespunzătoare în pepiniere, solarii,
culturi tinere şi arborete de foioase şi răşinoase” se subliniază în informarea
Direcţiei Silvice Suceava. Astfel, în anul 2020, printre altele, în plantaţii
şi arborete prevenirea şi combatere a ipidelor s-a făcut pe 39.480 de hectare, în
acest sens recurgându-se la 6.563 de curse feromonale şi 25.140 de arbori cursă.
Prin reţeaua de puncte de control, depistarea dăunătorului Lymantria monacha a
vizat un total de 263.377 de hectare, iar acţiunile de descoperire a
defoliatorilor specifici arboretelor de foioase s-a întins pe 2.003 de hectare.
Lucrări de combatere a trombarului puieţilor de răşinoase s-au desfăşurat pe
219 de hectare, a paraziţilor vegetali, pe 169 de hectare, în timp ce prevenirea
vătămărilor provocate de vânat în plantaţiile tinere de răşinoase a cuprins