Concomitent cu amenzile
date
Poliţiştii locali din Suceava vor ridica vehiculele parcate
în alte locuri decât pe drumul public sau în spaţiile special marcate
- Pentru persoanele fizice care încalcă interdicţia amenzile
variază între 200 de lei şi 1.000 de lei, persoanele juridice putând fi
amendate cu 500 de lei până la 2.000 de lei
- Din 2020, Primăria dispune de o autospecială de ridicare a vehiculelor, şoferii în cauză urmând a suporta şi contravaloarea operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare
Autorităţile administraţiei
publice locale din municipiul Suceava modifică Hotărârea de Consiliu Local nr.
300 din 2018 privind normele de bună convieţuire, ordinea şi liniştea publică,
transportul public de călători, gospodărirea oraşului şi protecţia mediului,
precum şi comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Deoarece aceasta
nu prevedea şi „măsura tehnico-administrativă de ridicare a vehiculelor,
considerăm că este necesar să se stabilească această măsură
tehnico-administrativă, mai ales că, începând cu anul 2020, Primăria Suceava
dispune de o autospecială de ridicare a vehiculelor” se arată în referatul de
aprobare a proiectului de modificare
aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a deliberativului municipal. Drept
urmare, modificări sunt aduse articolului 33, în sensul că „pe lângă sancţiunea
contravenţională, poliţistul local poate dispune şi măsura
tehnico-administrativă de ridicarea a vehiculului. Articolul 10 modificat stipulează
că „este interzisă circulaţia vehiculelor de orice fel prin parcuri, pe alei,
trotuare, esplanade şi scuaruri, excepţie făcând bicicletele, trotinetele, monociclurile
şi segway-urile - dacă nu sunt montate indicatoare interzicere pentru acestea
-, precum şi vehiculele utilizate pentru întreţinere, curăţenie, aprovizionare,
intervenţie la utilităţile publice sau pentru ordine şi siguranţă publică
aflate în misiune”. La acest articol introdus este un nou punct care arată că „este
interzisă parcarea vehiculelor pe domeniul public în alte locuri decât drumul
public ori spaţiile marcate expres de către administratorul domeniului public”.
Pentru persoanele fizice care nu respectă interdicţia amenzile pot varia între
200 de lei şi 1.000 de lei, persoanele juridice putând fi amendate cu 500 de
lei până la 2.000 de lei. Pentru
operaţiunile de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor de aplică
tarifele prevăzute în Regulamentul privind ridicarea, transportul şi
depozitarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate, a vehiculelor staţionate şi
parcate neregulamentar, a vehiculelor aflate în zona lucrărilor edilitare pe
domeniul public sau pe cele privat al municipiului Suceava, precum şi înlăturarea
autovehiculelor avariate în urma unui accident rutier şi aflate pe partea
carosabilă. O nouă prevedere este şi aceea conform căreia, odată cu aplicarea
sancţiunii principale, în sarcina contravenientului se va stabili şi obligaţia
recuperării pagubelor constate, cuantumul acestora urmând a fi stabilit de
organele de specialitate ale administraţiei locale. Constatarea contravenţiilor
şi aplicarea sancţiunilor se face către împuterniciţii primarului, precum şi de
către agenţii Poliţiei Locale.