Solaris livrează 15
autobuze electrice în municipiul Suceava
>Acesta sunt echipate
cu supraveghere video, sistem electronic de diagnosticare, precum şi cu sistem
de numărare a călătorilor
>Autobuzele sunt
dotate cu aer condiționat și încălzire, dar și cu sistem de informare a orele de
călătorie şi stațiilor
Solaris Bus & Coach, lider
european în producția de vehicule electrice pentru transport public, anunță
semnarea unui contract cu municipiul Suceava pentru livrarea a 15 autobuze
electrice Solaris Urbino 12. Procedura de achiziție a fost organizată de
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar valoarea
contractului se ridică la 37,5 milioane de lei fără TVA. În cadrul
contractului, au mai fost achiziționate și patru stații de încărcare electrică
rapidă și alte 15 stații de încărcare lentă,
termenul de livrare a vehiculelor fiind de maximum 22 de luni. Cele 15
autobuze electrice sunt primele vehicule de transport public livrate de
producătorul european în municipiul Suceava. Autobuzele electrice Solaris
Urbino 12 sunt dotate cu motoare electrice de 160 KW. Fiecare vehicul comandat
are 12 m lungime, 2,55 m lățime și o înălțime de 3,48 m și poate transporta
până la 82 de pasageri, incluzând 30 de persoane așezate. „Confortul
sucevenilor care vor călători cu noile autobuze Solaris va fi asigurat atât
prin sistemul de aer condiționat și încălzire, dar și printr-un sistem
audio-video de informare a călătorilor cu date despre orele estimate de
călătorie, anunțarea stației sau alte informații privind traseul. Totodată,
călătorii vor beneficia și de acces la Wi-Fi și prize USB pentru încărcarea
dispozitivelor mobile” se arată într-un comunicat de presă al companiei.
Potrivit acestuia, gradul de siguranță al pasagerilor și al șoferilor va fi
sporit de sistemul de supraveghere video prezent în fiecare autobuz și de
sistemul electronic de diagnosticare. De asemenea, mijloacele de transport vor
fi echipate și cu un sistem de numărare a călătorilor cu senzori amplasați la
fiecare ușă care va permite operatorului de transport public să adune date
relevante despre numărul de persoane care utilizează anumite rute, precum și cu
un sistem de management al traficului catre transmite date în timp real de pe
traseu către autobaza operatorului de transport public. Cele patru stații de
încărcare rapidă de 300 KW fiecare vor permite fiecărui vehicul încărcarea
completă într-un interval de timp cuprins între 2 și 10 minute, iar cele lente
încărcarea într-un timp de până la 6 ore. În prezent, peste 300 de vehicule
Solaris sunt folosite în transportul în comun din orașele: Craiova,
Cluj-Napoca, Pitești, Brașov, Satu Mare, Galați, Baia Mare și Oradea, vehiculele
electrice și hibrid fiind preponderente. De asemenea, peste 200 vehicule
ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite
municipalități din România. Solaris Bus & Coach SA este unul dintre cei
mari producători din Europa de autobuze și troleibuze. În cei aproape 25 de ani
de existență, compania a produs peste 20.000 de vehicule folosite în
transportul public din sute de orașe europene. În prezent, Solaris este lider
de piață pe segmentul de e-mobilitate în transportul public, grație gamei sale
largi de troleibuze, autobuze electrice cu acumulator și autobuze hibrid
livrate. În septembrie 2018, Solaris Bus & Coach s-a alăturat grupului
spaniol CAF.