Reşedinţa de judeţ şi-ar putea
cuceri independenţa energetică prin viitorul parc fotovoltaic din Lunca Sucevei
- Finanţarea ar putea fi atrasă prin PNDR, proiectul de
energie electrică cu panouri solare urmând fi materializat pe 3 hectare din
zona haldelor de zgură ale CET
- „Vom avea posibilitatea să
realizăm energie solară într-o cantitate destul de mare, în aşa fel încât să ne
asigurăm o mare parte din consum” susţine primarul Ion Lungu
Municipiul Suceava si-ar putea
asigura consumul de energie electrice prin „dezvoltarea” unui parc fotovoltaic
în Lunca Sucevei, face cunoscut opiniei publice primarul Ion Lungu. Este vorba despre un amplasament din zona haldelor
de zgură ale Centralei Electrice de Termoficare (CET) cu o suprafaţă de 3 de
hectare, finanţarea urmând fi atrasă în cadrul Programul Naţional de Rezilienţă
şi Redresare. „Există şanse - aşa după
cum se discută mult - pe PNRR, în cadrul măsurilor de creştere a eficienţei
energetice, în care se încadrează la finanţare şi acest parc fotovoltaic”
precizează Lungu. Proiectul ar putea fi promovat în asociere cu comuna Ipoteşti,
deoarece terenul proprietate al municipiului Suceava se află pe raza unităţii
teritorial-administrative învecinate. Şeful municipalităţii sucevene spune că
demersurile au fost deja iniţiate, o firmă de consultanţă lucrând la un studiu
în acest sens. „Vrem să ne asociem cu comuna Ipoteşti, să facem acest parc
fotovoltaic. Deja am angajat o formă de consultanţă, care să facă un
studiu, să vedem în ce constă acesta”
subliniază edilul-şef. Primarul Sucevei susţine
că energia electrică produsă va intra în sistemul energetic naţional, de unde
va fi cumpărată la preţul de livrare. Astfel Primăria Suceava va putea face
importante economii la facturile pentru iluminatul public, dar şi pentru alte
activităţi din urbea capitală de judeţ. „Vom avea posibilitatea să realizăm
energie solară într-o cantitate destul de mare, în aşa fel încât să ne asigurăm
o mare parte din consumul din municipiul Suceava. Sigur, nu există
reglementarea legală, noi nu o putem folosi direct, dar o putem vinde în
sistemul electric naţional, şi să cumpărăm, la acelaşi preţ, energia electrică
pe care o consumăm în oraş. Practic, reducem cheltuielile cu energia electrică,
la iluminatul public, dar şi la alte activităţi. Este un proiect în care eu
cred şi, în măsura în care îl vom depune, există şanse reale de finanţare” a
precizat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.