21 aprilie 2021

 

Dispar cozile de la centrele de vaccinare din Suceava

>Rata de inoculare cu rapel ar fi ajuns la 15%, însă pentru săptămâna viitoare descoperite sunt 933 de doze de Pfizer, 315 de Moderna şi 1.237 de AstraZeneca, primarul Ion Lungu îndemnând pe angajatori să-şi încurajeze salariaţii să meargă să se vaccineze 

>„Degeaba ne-am vaccinat - toţi cei care au făcut-o deja - pentru că, dacă nu se continuă, nu vom putea scăpa de pandemie” pune în vedere şeful executivului, chemând la front comun societatea civilă, personalităţile din educaţie, sănătate, cultură şi sport, dar şi mass-meadia

Reuşita campaniei de vaccinare este singura cale de evitare a celui de al patrulea val al pandemiei COVID-19, dar şi cea pentru reîntoarcerea la normalitate, susţine Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, dând drept exemple de succes Israel şi Marea Britanie care, datorită gradului ridicat de administrare a vaccinurilor, au ridicat restricţiile, inclusiv obligaţia purtării măştii de protecţie. „Ne dorim şi noi să ajungem în acest punct, singura şansă fiind reuşita campaniei de vaccinare. De aceea fac apel în acest sens la cetăţenii municipiului Suceava, la angajatorii publici, cât şi cei privaţi să-şi convingă, să încurajeze salariaţii să meargă la vaccin, chiar în timpul programului, astfel încât, în în toamnă, să putem atinge nivelul de imunizare necesar. În caz contrar, degeaba ne-am vaccinat – toţi cei care au făcut-o -, pentru că, dacă nu se continuă , nu vom putea scăpa de pandemie” pune în vedere ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Din nefericire, Lungu observă că în municipiul reşedinţă de judeţ numărul persoanelor care se programează pe platformele dedicate este în evidentă scădere Astfel, pentru săptămâna 23-28 aprilie disponibile sunt 2.485 „locuri vacante”, neacoperite rămânând 933 de doze de Pfizer, 315 de Moderna şi 1.237 de AstraZeneca. „Dacă până într-un punct, era de înţeles o anumită rezervă faţă de vaccinul AstraZeneca, a apărut o problemă pe care o resimţim în oraşul nostru, la fel ca în judeţ. Din păcate există multe locuri neocupate la centrele de vaccinare ale Primăriei” remarcă şeful municipalităţii, arătând că din centrul amenajat în sala de sport a Colegiului Naţional „Ştefan ce Mare”, în care se administrează AstraZeneca, au dispărut cozile. Pe de altă parte, la sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr. 11 „Miron Costin” din Burdujeni capacitatea fiecăruia dintre cele 3 fluxuri de vaccinare cu Pfizer au fost mărită de la 60 la 75 de doze pe zi. De asemenea, zilnic, în centrul de la Iulius Mall vaccinul Moderna este inoculat în două fluxuri a câte 60 de doze.

Ion Lungu a făcut cunoscut că,  începând din 15 ianuarie şi până pe 20 aprilie, în municipiul Suceava s-au făcut 3.588 de vaccinări, dintre care 14.352 cu rapel. Cu Pfizer au fost vaccinaţi 27.185 de suceveni (12.443 cu rapel), cu Moderna-6.129 (1.481 cu rapel), iar cu AstraZeneca-3.274 (428 cu rapel). Raportat la o populaţie de 124.819 locuitori cu domiciliul stabil, rata de vaccinare globală este de 17,81%, cea cu rapel fiind una de 11,49%. Dacă se iau în considerare că sucevenii sub 16 ani (circa 15% din populaţie) nu se pot vaccina, precum şi moldovenii şi ucrainenii cu cetăţenie română care locuiesc în capitala de judeţ, rata de vaccinare în municipiul Suceava ar fi de aproximativ 20%, iar cea cu rapel de 15%. „Fac apel la personalităţile oraşului din toate domeniile de activitate, din societatea civilă, din domeniile educaţiei, sănătăţii, culturii, sportului şi, nu în ultimul rând, la mass-media, să facem cu toţii un front comun, astfel încât să se vaccineze cât mai multă populaţie. Vrem ca oraşul nostru să fie sănătos, ţinând cont de cât de mult am avut de pătimit în acest ultim an” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei, menţionând că 40% dintre salariaţii Primăriei au fost deja vaccinaţi.