În 2021
Firma de transport
călători TPL, venituri cu un sfert mai mici faţă de cele din 2019
- Scăderea este urmare
a faptului c
ă, prin modificări la Legea educaţiei, societatea a fost privată de
încasarea directă a 50% din contravaloarea abonamentelor pentru elevi şi
studenţi
- În schimb, creşterea
faţă de anul pandemic 2020 este de 29%, aceasta fiind explicată fiind prin
dotarea TPL cu 10 microbuze şi 25 de autobuze electrice, cât şi prin
înfiinţarea de noi trasee
ă, prin modificări la Legea educaţiei, societatea a fost privată de încasarea directă a 50% din contravaloarea abonamentelor pentru elevi şi studenţi
În anul 2021, veniturile din
vânzarea de bilete ale societăţii comerciale Transport Public Local (TPL)
Suceava sunt apreciate la 9,13 de milioane de lei. Aşa prevede bugetul de
venituri şi cheltuieli al firmei la care acţionar unic este municipiul Suceava,
care a fost aprobat de Consiliul Local în şedinţa ordinară de ieri. Veniturile
respective au fost estimate pe baza numărului mediu de călători în anii
2018-2020, luându-se în calcul şi unele evenimente care ar putea afecta
încasările. Preţul unui bilet pentru o singură călătorie rămâne la 2,5 lei,
tichetele fiind vândute de către personalul angajat în acest sens, respectiv de
către taxatorii de pe autobuze. Societatea obţine venituri şi din vânzarea
abonamentelor de călătorie, iar potrivit proiectului de buget al TPL, veniturile
din această sursă sunt fundamentate a fi de 3,33 de milioane de lei. Conform
proiectului, abonamentul unic lunar pe toate liniile a fost luat în calcul la
valoarea de 75 de lei, iar cel unic valabil pentru 15 zile-la cea de 46 de lei.
Abonamentul unic valabil 7 zile este de 27 de lei, iar abonamentul unic pentru
o zi este de 6 lei. În cele din urmă,
abonamentul nenominal unic lunar pe toate liniile are valoare 115 lei pe lună,
acesta fiind transmisibil. Astfel, totalul realizat din prestarea serviciului
de transport de persoane pe raza reşedinţei de judeţ este propus la nivelul de
12,46 de milioane de lei. Veniturile din 2021 ar urma să fie cu 29% mari faţă
de exerciţiul financiar 2020, dar mai mici cu 25% în comparaţie cu cele din
2019. Creşterea faţă de anul pandemic 2020, este explicată prin dotarea
parcului TPL cu 10 microbuze electrice şi cu 25 de autobuze electrice, măsură acompaniată
de înfiinţarea unor noi trasee. Diminuarea veniturilor în raport cu anul 2019
are drept cauză faptul că firma nu mai încasează 50% din contravaloarea
abonamentelor de călătorie pentru elevi şi studenţi, modificările la Legea
educaţiei prevăzând ca „încasarea să se facă de la bugetul local” al
municipiului Suceava. În iunie 2020, Consiliul Local al municipiului Suceava a
aprobat o hotărâre conform căreia costurile serviciului de transport local
oferit gratuit pentru elevi, pe toată durata anului calendaristic, vor fi
suportate, în părţi egale, de câte 50%, de către Ministerul Educaţiei Naţionale
şi de către administraţia locală. În aprilie 2018, deliberativul municipal a
votat scumpirea călătoriei cu mijloacele de transport ale TPL de la 2 lei la
2,5 lei. La acel moment, valoarea integrală a abonamentului nominal de
călătorie era de 66 de lei pe lună şi pe toate liniile, acesat fiind mărită al
75 de lei. În aprilie 2017 au fost introduse abonamentul nenominal integral
general valabil pe toate liniile cu valoarea de 100 de lei pe lună, cât şi
abonamentul fracţionat nenominal cu valoarea de 5 lei, valabil pentru o zi, pe
toate liniile. Cetăţenii de onoare ai municipiului Suceava primesc abonamente
de călătorie gratuite. Potrivit Legii nr.448/2006, persoanele cu handicap, cât
şi însoţitorii acestora, circulă gratuit, în baza legitimaţiilor eliberate de
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului.