15 aprilie 2021

 

Deşi nu se cunoaşte de unde vor veni banii

Municipiului Suceava pregăteşte un consistent portofoliu de proiecte

>„Încă nu se ştie exact cum vor fi acestea finanţate, în cadrul POR sau PNRR, dar noi vrem să le avem pregătite, astfel încât, la momentul respectiv, să le depunem” spune primarul Ion Lungu

Suntem în faza în care pregătim proiecte pentru perioada următoare, face cunoscut Ion Lungu primarul municipiului Suceava, după ce ieri, la ora 13.00 s-au purtat discuţii on line cu reprezentaţii Băncii Mondiale şi Ministerului Dezvoltării pe tema actualizării Strategiei Integrate de Dezvoltare (SIDU) a reşedinţei de judeţ. Lungu arată că, de asemenea, pentru urgentarea demersurilor,  săptămâna viitoare va avea loc şi o întâlnire cu primarii localităţilor din Zona Urbană Funcţională (ZUF), întrucât  documentaţia SIDU trebuie finalizată până pe 30 iunie. Primarul Sucevei  arată că primul proiect depus ar urma să fie cel pentru achiziţionarea cu fonduri externe nerambursabile a 80 de autobuze electrice pentru transportul de călători metropolitan, unul în „oglindă” cu cel din reşedinţa de judeţ. Alte două proiecte sunt cele ale Universităţii „Ştefan cel Mare”, respectiv cele ale Campusului universitar de la Moara şi Parcului tehnologic „Bucovina”, în cadrul clusterului de bioeconomie realizat în de către USV parteneriat cu executivele judeţene Suceava şi Botoşani şi cu Primăria Suceava. La cele deja menţionate se adaugă proiectele a 12 unităţi de învăţământ  pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor, dar şi de digitalizare a actului educaţional şcolar. Lungu a ţinut să arate că deja sunt contractate întocmirea documentaţiile pentru proiectele de realizare a parcărilor supraterane; pasajelor subterane; pistelor pentru biciclete; modernizarea Parcului „Şipote”: modernizarea Curţii Domneşti; reabilitarea Stadionului Iţcani; reabilitarea reţelelor sistemului centralizat de termoficare; construirea unei grădiniţă la Şcoala gimnazială nr. 1; construirea unei creşe; construire de locuinţe sociale şi de locuinţe pentru tineri şi în cele din urmă, pentru amenajarea unui hub de afaceri la Dragomirna. „Creionăm proiectele pe care vrem să le promovăm. Încă nu se ştie exact cum vor fi acestea finanţate, în cadrul POR sau PNRR, dar noi vrem să le avem pregătite, să facem studii de fezabilitate, să aprobăm indicatorii tehnico-economici, să avem posibilitatea, la momentul respectiv, să le depunem” a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.