În Suceava
Numărul persoanelor
confirmate „pozitiv” este în creştere, „vârful epidemiei” nefiind încă atins
>Primarul Ion Lungu face apel la suceveni să rămână în
case, astfel încât eforturile făcute până acum să nu fie compromise
În prima intervenţie
online după Sărbătorile pascale, Ion Lungu, primarul Sucevei, a ţinut să
mulţumească locuitorilor urbei reşedinţă de judeţ faţă de felul în care au
înţeles să respecte măsurile privind distanţarea socială, izolarea sau
auto-izolarea la domiciliu. „Vreau să vă mulţumesc pentru modul în care aţi
înţeles să vă comportaţi în perioada Sărbătorilor pascale. Aţi respectat
ordonanţele militare şi, de asemenea, acordul încheiat de Patriarhie cu
Ministerul de Interne, nefiind înregistrate incidente deosebite” s-a adresat
Lungu sucevenilor. În acest context, edilul-şef
a pus în vedere că, din păcate, numărul persoanelor confirmate „pozitiv” în
Suceava este în creştere, nefiind atins „acel vârf al epidemiei”, motiv pentru
care roagă pe suceveni să stea acasă. „Rămâneţi acasă, pentru că, în ultima
lună de zile s-au făcut eforturi deosebite, s-a suspendat activitatea şcolară,
copiii stând la domiciliu, dar şi activităţile economice, firmele fiind
închise. Remarcăm eforturile pe care le-au făcut şi le fac medicii în spitale,
cărora să le mulţumim că lucrează acolo până la epuizare, inclusiv doctorilor
care au venit din alte localităţi şi ne ajută, dar şi doctorilor militari, care
se preocupă să aducă starea de normalitate la Spitalul nostru. Nu în ultimul
rând mulţumesc sucevenilor care au stat acasă, în izolare. Să nu compromitem
aceste eforturi”, a punctat şeful municipalităţii sucevene. Primarul Sucevei a
făcut un apel la „medicii care sunt sănătoşi şi care pot să meargă la serviciu,
să o facă”, deoarece „este nevoie de forţă de muncă la Spital”.