06 aprilie 2020

Ajutorul de deces se acordă în urma solicitării prin poşta electronică   
>Procedura este valabilă inclusiv pentru o perioadă de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă
Ajutorul de deces se acordă în baza documentelor depuse în format electronic sau transmise prin intermediul serviciilor poştale, anunţă Constantin Boliacu, director executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava. Astfel, în conformitatea cu OUG nr. 30 din 2020, înaintate sub formele amintite vor fi cererea tip descărcată de pe pagina web a instituţiei sucevene, copia actului de identitate al solicitantului, precum şi copia după actele de stare civilă din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul sau, după caz, copiaa actului care atestă calitatea de tutore, curator sau mandatar. Transmise în format electronic sau prin Poştă vor fi copia dovezii sau declaraţiei pe propria răspundere că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces; copia actului medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani; copia adeverinţei care să certifice că, la data decesului, membrul familiei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii. Procedura este valabilă inclusiv pentru o perioadă de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, documentele putând fi trimise prin e-mail la adresele pensii.suceava@gmail.com sau suceava@cjpssv.ro, precum şi prin serviciul poştal, pe adresa Casa Judeţeană de Pensii, str. Ilie Ilaşcu, f.n., cod poştal: 720208. Începând cu luna ianuarie, cuantumul ajutoarelor de deces a crescut. Majorarea  a fost aprobată prin Legea nr. 6 din 2020, iar potrivit Casei Judeţene de Pensii Suceava, sprijinul pentru înmormântare este de 5.429 de lei, în cazul asiguratului sau pensionarului, creşterea fiind de 266 de lei faţă de anul trecut, când acordată era o sumă de 5.163 de lei. În anul acesta, pentru un membru de familie al asiguratului sau al pensionarului se acordă un ajutor de  2.715 de lei, cu 133 de lei mai mult decât în 2019, când s-au dat 2.582 de lei. Potrivit Legii, ajutorul de deces se acordă în cazul decesului asiguratului, pensionarului ori al unui membru de familie al acestora, ajutorul fiind achitat maximum trei zile lucrătoare de la primirea şi prelucrarea cererii la Casa Judeţeană de Pensii.