Criza de sănătate
COVID-16, cheltuieli de 1 milion de euro din bugetul Sucevei
>Banii s-au cheltuit pentru închirierea hotelurilor, masa carantinaţilor,
personalului medical şi a izolaţilor la domiciliu, cu dezinfectarea străzilor,
trotuarelor şi scărilor de bloc, cât şi cu achiziţionarea aparatului de testare
şi a 10 ventilatoare mecanice
Primăria municipiului Suceava a cheltuit din
bugetul local circa 1 milion de euro pentru prevenirea şi combaterea
răspândirii infecţiei cu SRAS-CoV-2. Cel puţin aşa susţine primarul Ion Lungu,
potrivit căruia, sumele necesare au fost alocate prin rectificarea bugetului local,
cu preţul renunţării la unele cheltuieli aprobate de Consiliul Local la început
de an. „În această bătălie cu
coronavirusul, Primăria a făcut eforturi importante, cheltuind aproximativ 1
milion de euro”, a spus ieri, într-o declaraţie de presă online, şeful
municipalităţii sucevene. Lungu a dat ca exemplu susţinerea financiară pentru
aparatul de testare Real time PCR, inclusiv pentru echipamentele anexe şi cele
3.000 de teste puse la dispoziţie Spitalului Judeţean de Urgenţe „Sfântul Ioan
cel Nou”. Mulţumită achiziţiei, capacitatea de testare a crescută la 300 de
cazuri pe zi, însă acesta este limitată din cauza insuficienţei personalului
specializat. De asemenea, a fost
încheiat contractul şi achitat avansul pentru cele 10 aparate de ventilare mecanică
a insuficienţilor-respiratoriu, iar la finele lunii acestea vor ajunge în
Suceava, din Coreea de Sud. „La fel de importanţi sunt banii pentru dezinfecţia
din cartierele oraşului, cât şi de pe scările blocurilor, precum şi cei pentru
închirierea hotelurilor şi asigurarea meselor pentru persoanele în carantină. Totodată,
sunt aproape 2 luni de când, începând cu 1 martie Primăria asigură apă şi
alimente persoanelor izolate la domiciliu, declarate de DSP. Se adaugă, aici,
chiria pentru hotelurile şi asigurarea mesei cadrelor medicale din Spital,
precum şi alte cheltuieli cu bunuri şi servicii. Toate sunt cheltuieli care nu
au fost prevăzute în buget. Însă, încă de la începutul acestei crize, am luat bani de la lucrările de
investiţii şi i-am dat pentru achiziţionarea de echipamente, cât şi pentru alte
necesităţi, în această direcţie”, a reliefat Ion Lungu, primarul municipiului
Suceava, dând ca exemplu renunţarea la amenajarea roţii panoramice pe platoul
Cetăţii de Scaun a Sucevei.