Finanţele
Publice sucevene suspendă executările silite în curs şi stopează declanşarea a unora
noi
- Este vorba despre
cele prin somaţie, poprire şi valorificarea bunurilor şi creanţelor bugetare,
cu excepţia celor impuse prin hotărâri judecătoreşti în materie penală
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice
Suceava anunţă noi măsuri pentru susţinerea mediului de afaceri, dar şi în
vederea stimulării conformării voluntare
la plată. Purtătorul de cuvânt Oana
Violeta Apetrea face cunoscut că, astfel, nu se calculează şi nu se datorează
dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale scadente. Totodată,
obligaţiile fiscale restante nu sunt considerate obligaţiile fiscale scadente,
toate acestea începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr. 29 din 2020 şi neachitate până la încetarea acestor măsuri. AJFP
Suceava informează, de asemenea, „se suspendă sau nu încep măsurile de
executare silită, prin somaţie, poprire şi valorificarea bunurilor la licitaţie,
a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru
recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate
în materie penală. De asemenea, conform Oanei Violeta Apetrea, purtătorul de
cuvânt al Administraţiei Finanţelor Publice Suceava, nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi
penalităţi pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eşalonare
neachitate până la împlinirea termenului de 30 de zile de la încetarea stării
de urgenţă, graficul de eşalonare refăcându-se. Condiţiile de menţinere a
valabilităţii eşalonărilor la plată se suspendă, acestea fiind considerate
îndeplinite dacă debitorii îşi achită obligaţiile aferente în termen de 30 de
zile de la încetarea perioadei de aplicare a acestor măsuri. Pentru obligaţiile
care reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată,
contribuabilii pot solicita modificarea eşalonării la plată, cu condiţia ca
cererea să fie depusă până la expirarea termenului menţionat în Codul de
procedură fiscală. Obligaţiile bugetare care reprezintă condiţie de menţinere a
valabilităţii înlesnirilor la plată, inclusiv cele cuprinse în ratele din
graficele de eşalonare, nu sunt considerate obligaţii fiscale restante. La
toate cele menţionate mai sus se adaugă şi extinderea rambursării TVA cu control ulterior. Măsurile fiscale mai sus menţionate se aplică pe
perioada stării de urgenţă şi încă de 30 de zile de la încetarea acesteia.