02 aprilie 2020

Mirela Elena Adomnicăi, director executiv al AJOFM
Sumele pentru plata şomajului tehnic ajung în conturile angajatorilor în cel mult 15 zile de la solicitare
  • Achitarea către salariaţi se va face în maxim 3 zile de la încasarea banilor de către angajatori, indemnizaţia fiind de 75% din salariul de bază brut

Pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic către salariaţi, singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească  angajatorii este aceea de a declara, pe propria răspundere, că au redus sau au întrerupt temporar activitatea, ca urmare a efectelor epidemiei. Precizarea este făcută de Mirela Elena Adomnicăi, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, în conformitate cu OUG nr. 32 din 2020 care introduce prevederi de „relaxare” a procedurii privind acordarea şomajului tehnic. Astfel, dosarul se înaintează la AJOFM şi va cuprinde cererea pentru acordarea şomajului tehnic, semnată şi datată; declaraţia pe propria răspundere cu privire la reducerea sau încetarea activităţii, cât şi lista persoanelor care vor intra în şomaj tehnic, semnată de angajator, documentele în cauză putând fi descărcate de pe site-ul oficial www.anofm.ro/suceava şi pagina www.facebook.com/ajofmsuceava. Mirela Elena Adomnicăi informează că plata sumelor aferente indemnizaţiilor de şomaj tehnic ale salariaţilor se va face în conturile deschise de angajatori la băncile comerciale, în termen de 15 zile de la depunerea documentelor, angajatorul având obligaţia de a face plata către salariaţi în termen de maxim 3 zile de la încasarea sumelor. Pentru sumele încasate cu titlu de şomaj tehnic, angajatorul va depune declaraţia cu privire la impozitul pe venit, CAS şi CASS, mai puţin contribuţia asigurătoare pentru muncă, până la 25 ale lunii următoare celei în care se face plata indemnizaţiei. Salariaţii cu mai multe contracte de muncă - dintre care dacă cel puţin unul rămâne cu normă întreagă şi activ - nu pot beneficia de şomaj tehnic şi pentru suspendarea unui al doilea contract. Salariatul cu mai multe contracte de muncă suspendate va beneficia de indemnizaţia de şomaj tehnic corespunzătoare contractului cu drepturile salariale cele mai avantajoase. Mirela Elena Adomnicăi, directorul executiv al AJOFM Suceava reaminteşte că angajatorul şi nu angajatul este cel care va solicita indemnizaţia de şomaj tehnic, iar cuantumul este de 75% din salariul de bază brut, plafonat la 75% din mediul brut pe economie (5.429 lei x 75%=4072 lei). Persoanele fizice cu venituri din drepturi de autor şi drepturi conexe, cu contracte de activitate sportivă şi cele cu convenţii individuale de muncă în cooperaţie pot beneficia de şomaj tehnic printr-o procedură de solicitare adresată, prin e-mail, Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Suceava.