Ion Lungu, primarul
Sucevei:
„Ne rugăm la Dumnezeu ca
acest şcolar să nu fie îngheţat”
- Chiar dacă este aşteptată o criză economică, şeful
municipalităţii anunţă premierea cu 500.000 de lei a performanţei elevilor şi
profesorilor la olimpiade, cât şi acordarea de burse şcolare de 570.000 de lei
Primăria municipiului
Suceava va acorda, în continuare, bursele şcolare pentru învăţământul
preuniversitar de stat. Chiar dacă în perioada de 2 luni, cât durează starea de
urgenţă, cursurile sunt suspendate, deliberativul municipal sucevean a aprobat 1.029
de solicitări de burse de merit, 89 de burse sociale, 45 de burse de
performanţă şi 5 burse de studiu. De bursa de performanţă în valoare de 100 de
lei beneficiază elevii cu rezultate deosebite la olimpiade, competiţii şcolare
şi concursuri şcolare naţionale. Bursa de merit de 80 de lei pe lună se acordă
elevilor cu rezultate bune obţinute la acelaşi gen de activităţi, însă
organizate la nivel judeţean. Bursa de studiu de 60 de lei pe lună este
destinată elevilor din familii cu venituri mici, iar de bursa de ajutor social,
în aceeaşi valoare, se vor bucura elevii care se încadrează în categoriile
sociale defavorizate, precum orfani, cazuri medicale, elevi din mediul rural
care învaţă în altă localitate sau elevi cu situaţii materiale grele. „Este
vorba despre 1.168 de burse şcolare, Primăria având alocată o sumă de 570.000
de lei cu această destinaţie. Ne rugăm la Dumnezeu ca acest şcolar să nu se
îngheţe. Avem garanţii din acest punct de vedere de la Ministerul Educaţiei, chiar
dacă se vor face prelungiri până în iulie, în aşa fel cei care sunt în anii
terminali, dau bacalaureatul şi
admiterea în învăţământul superior să nu fie afectaţi”, a anunţat ieri, într-o
declaraţie video, şeful municipalităţii sucevene, precizând că încă 500.000 de
lei vor fi destinate vor lua calea performanţelor şcolare, „aşa cum s-a făcut şi
anul trecut”. Reamintim că, în luna decembrie 2019, primarul Ion Lungu a
înmânat diplome, flori şi premii în bani la 35 de elevi olimpici şi la 26 de
profesori coordonatori ai acestora. Premiaţi au fost şi 404 de elevi cu
performanţă la învăţătură.