03 februarie 2020


Prefectul Moldovan îi „urechează” pe absenţii de la şedinţele Colegiului prefectural
>În situaţii deosebite, şefii de servicii desconcentrate vor fi obligaţi să anunţe în scris Instituţia Prefectului sau să desemneze un adjunct care să participe la dezbaterile acestui organism 
Alexandru Moldovan, prefectul de Suceava, a somat pe şefii  de instituţii şi servicii ale ministerelor desconcentrate în teritoriu să ia parte la şedinţele Colegiului prefectural. Moldovan fost numit prefect în decembrie, iar la ultima întrunire din 2019 a organismului de pe lângă Instituţia Prefectului au fost prezenţi responsabili ai 41 din cele 50 de instituţii şi servicii sucevene, în timp ce 9 au avut „treburi mai importante”. La întrunirea Colegiului de la finele săptămânii trecute au absentat 5 şefi, Alexandru Moldovan, conducătorul şedinţei, constatând că, „din păcate, unele cazuri se repetă”. Prefectul i-a îndemnat pe cei în cauză să recitească dispoziţiile legale în vigoare, deoarece în spaţiul public apar diferite interpretări ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 2019 privind Codul administrativ. Reprezentatului Guvernului în teritoriu s-a arătat înţelegător cu activitatea deosebit de complexă pe care o conduc cei în cauză, dar a recomandat ca, în situaţiile deosebite, Instituţia Prefectului să fie anunţată în scris despre problemele intervenite. „Dacă, din motive obiective, nu puteţi să fiţi prezenţi personal, există posibilitatea împuternicirii unui adjunct. Însă, atunci când apare o situaţie, cu evenimente care se desfăşoară în paralel, puteţi să faceţi o adresă prin care să ne înştiinţaţi. Nu vorbim de altceva decât despre respectarea unor atribuţii” a pus în vedere membrilor Colegiului prefectural, Alexandru Moldovan, prefectul de Suceava.