21 februarie 2020


Lucrări de modernizare  pe strada „Emil Cioran” de pe Dealul „Tătăraşi”
>În asfaltare intră şi 6 străzi de pământ din Ițcani, Burdujeni-sat, precum şi din cartierul Zamca
Ieri, a fost semnat contractul pentru proiectul modernizarea străzii „Emil Cioran” de pe Dealul „Tătărași” din municipiul Suceava. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care a precizat că este vorba atât despre proiectare, cât şi despre executarea propriu-zisă, câştigătoarea licitaţiei fiind asocierea de firme Florconstruct&DRU-PO, ambele din Suceava. Potrivit edilului-şef sucevean, valoarea contractului este de circa 1,7 milioane de lei (plus TVA), termenul de finalizare a intervenţiilor fiind de 11 luni. Conform, primului gospodar al urbei reşedinţă de judeţ,  la această dată lucrări în derulare sunt la modernizarea altor 3 străzi, respectiv „Traian Țăranu” din cartierul „Obcini”, ,,Micșunelelor” din cartierul Ițcani și „Vasile Pârvan” din Buedujeni-sat. Ion Lungu, primarului municpiului Suceava, a reliefat, de asemenea, că  în perioada următoare începe lucrări pe străzile de pământ „Barbu Ștefănescu Delavrancea” din cartierul Ițcani, „Ștefan Luchian” și „Crângului” din cartierul Burdujeni-sat, precum şi pe „Ștefan Octavian Iosif”, „Ion Pincio” și „Petuniilor” din cartierul Zamca.