09 februarie 2020

Din februarie
Casa de Asigurări  Suceava decontează tratamentele cu interferon 
>Medicamentele vor fi prescrise pacienţilor care îndeplinesc criteriile de includere în tratament prevăzute în protocolul terapeutic specific
>Pentru hepatita cronică C şi ciroza hepatice C, bugetul este de 928.000 de lei, determinările cantitative a viremiilor realizându-se gratuit
Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a fost desemnată să asigure terapia cu medicamente cu acţiune antivirală directă „interferon-free” destinate tratamentului hepatitei cronice C şi cirozei hepatice C, pentru pacienţii adulţi. Anunţul este făcut de Victor Cristi Bleortu, preşedintele director general al CAS, care a precizat că este vorba despre un ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aplicabil din luna februarie, lună, bugetul iniţial alocat judeţului Suceava, pentru acest tip de tratament, fiind de 928.000 lei. „La nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au au fost semnate contractele cost-volum-rezultat încheiate cu deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă pentru medicamentele necesare, iar pe site-ul CNAS – www.cnas.ro, sunt postate toate informaţiile necesare, atât pentru pacienţi, cât şi pentru medicii prescriptori” informează Victor Cristi Bleortu, preşedintele director general al CAS Suceava. Potrivit sursei citate, medicii prescriptori pentru pacienţii adulţi sunt medici din specialitatea gastroenterologie şi din specialitatea boli infecţioase, aflaţi sub contract cu CAS Suceava. Medicamentele vor putea fi prescrise pacienţilor care îndeplinesc criteriile de includere în tratament prevăzute în protocolul terapeutic specific. Pacienţii vor fi informaţi de medic cu privire la terapia antivirală recomandată, la modul de administrare, reacţiile adverse şi interacţiunile medicamentoase, după care vor semna formularele tipizate necesare. O condiţie esenţiala pentru reuşita tratamentului este aceea ca pacientul să-şi monitorizeze tratamentul, mergând la medicul curant, pentru consultaţii şi analize, ori de câte ori acesta îl programează, în cazul unor reacţii adverse sau dacă starea de sănătate o impune. Determinările cantitative a viremiilor se vor realiza, în mod gratuit, fiind obligatorii pentru iniţierea si monitorizarea tratamentului.