19 februarie 2020


O dată cu licitaţia ţinută al CNI
Sala polivalentă a Sucevei intră în proiectare
>”Este un lucru bun, deoarece, inclusiv la acest nivel, există licitaţii la care nu se prezintă nimeni” spune primarul Ion Lungu, menţionând că s-au înregistrat 5 ofertanţi, din rândul cărora va fi desemnat un câştigător
>În septembrie 2016, consilierii locali aprobau predarea către CNI a amplasamentului de la intrarea în Suceava, Primăria angajându-se să asigure utilităţile necesare ridicării obiectivului cu 7.500 de locuri
Sala polivalentă a municipiului Suceava, cu finanţare  de la Compania Naţională de Investiţii (CNI), este în faza de adjudecare a proiectării şi realizării sediului de fezabilitate. Potrivit primarului Ion Lungu, câştigătorul va fi cunoscut zilele acestea, în cursă intrând 5 competitori. Aceasta în condiţiile în care tot mai dese sunt licitaţiile ignorate de potenţialii participanţi. „Încă nu este semnat raportul de evaluare, hârtiile sunt încă în circuit, însă, în această lună va fi un câştigător pentru acest proiect important, respectiv pentru studiul de fezabilitate şi proiectarea aferente Sălii polivalente din Suceava. Este un lucru bun, deoarece, inclusiv la acest nivel, există licitaţii la care nu se prezintă nimeni. Faptul că în cazul nostru s-au înregistrat 5 oferte este de bun augur, întrucât vom avea un câştigător” a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. În septembrie 2016, consilierii locali suceveni au aprobat o hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii, a amplasamentului Sălii polivalente, prin acest act  municipiul Suceava angajându-se să asigure condiţiile necesare ridicării obiectivului de investiţii. La acea dată, edilu-şef Ion Lungu punea în vedere că angajamentul CNI este unul definitiv, recunoscând că demersurile până la începerea efectivă a lucrărilor sunt destul de îndelungate. În vechiul plan urbanistic zonal era prevăzută o sală polivalentă cu 5.000 de locuri, ulterior fiind prinsă una de 7.500 de locuri, dintre care 2.500 de locuri mobile. Amplasamentul de aproape 50.000 de metri pătraţi face parte din intravilanul municipiului Suceava, oferind acces dinspre oraş, precum posibilitatea amenajării drumurilor, parcărilor şi spaţiilor verzi. Autorităţile sucevene s-au obligat la asigurarea suprafeţelor pentru depozitare şi organizare de şantier, la suportarea finanţării introducerii utilităţilor, cât şi la menţinerea destinaţiei şi întreţinerea obiectivului pe o perioadă de minim 15 ani. Pentru construirea Sălii polivalente, Consiliul Local aprobase, în ultima şedinţă a mandatului anterior a lui Ion Lungu contractarea unui credit de 25 de milioane de lei, adică de aproximativ 5 milioane de euro. Banii trebuiau să ia calea construirii unei Săli polivalente cu 5.000 de locuri, însă autorităţile municipale au renunţat la împrumut după ce Compania Naţională de Investiţii s-a oferit să realizeze investiţia din Suceava cu fonduri guvernamentale. Sala polivalentă va fi ridicată la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, pe un teren preluat de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă.