Anul trecut
Peste 1.000 de cazuri de boli infecţioase
>În judeţul Suceava au evoluat 21 de focare epidemice, dintre care 15 focare
de rujeolă
>În 2019, au fost depistate 483 de cazuri de infecţii asociate asistenţei
medicale, cu o incidenţă de 0,5%
În cadrul Programului Naţional de supraveghere şi
control al bolilor transmisibile, în anul 2019, în judeţul Suceava au fost
raportate 1.006 de cazuri de boli infecţioase pe fişe unice de raportare a
bolii transmisibile. Aşa se arată în Raportul privind activitatea desfăşurată
în anul 2019 de către Direcţia de Sănătate Publică Suceava, potrivit căruia, anul
trecut, în judeţ au evoluat 21 de focare epidemice, dintre care 15 focare de
rujeolă; două focare de hepatită acută virală de tip A şi câte un focar de
varicelă, infecţie cu rotavirus, scarlatină şi, respectiv, de TBC. „S-au
distribuit substanţe dezinfectante în şcolile şi grădiniţele cu focare în evoluţie.
În contextul evoluţiei epidemiei de rujeolă în ţara noastră, am derulat
campanii suplimentare de recuperare a vaccinării cu ROR a restanţierilor,
inclusiv door to door, de informare şi educare a părinţilor, cu privire la
vaccinare, precum şi de creştere a gradului de vaccinare în rândul comunităţilor
vulnerabile” se precizează în analiza citată. De asemenea, în cadrul Programului de prevenire,
supraveghere şi control al infecţiei HIV, în judeţul Suceava s-au efectuat
4.657 de teste rapide şi 1.880 teste „ELISA”, cu 16 cazuri pozitive confirmate
prin test „Western Blott”. Pe de altă parte, prin Programul de prevenire,
supraveghere şi control al tuberculozei s-au achiziţionat materiale şi substanţe
dezinfectante, s-au distribuit pliante şi materiale în campaniile de informare,
educare şi comunicare derulate în colaborare cu Compartimentul „Promovare a
sănătăţii”, răspunzându-se la 5 alerte internaţionale privind tot atâtea cazuri
de tuberculoză. Nu în cele din urmă, în ceea ce priveşte îmbunătăţirea
managementului infecţiilor asociate asistenţei medicale, în cursul anului 2019 au
fost depistate 483 de cazuri de infecţii asociate asistenţei medicale în sistem
de rutină, reprezentând , la nivelul judeţului Suceava, o incidenţă de 0,5%.