Zonele umede, biodiversitatea și schimbările climatice
>Masă rotundă la care APM Suceava îşi propune să conștientizeze publicul în
legătură cu cauzele şi consecinţele modificărilor climatice ireversibile
Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, în parteneriat cu Serviciul
Teritorial Suceava al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate,
organizează, mâine, ora 11.00, la sediul de pe strada „Bistriţei” din
municipiul Suceava, o masă rotundă cu tema „Zonele umede, biodiversitatea şi
schimbările climatice”. Maria Mădălina Nistor, directorul executiv al APM, informează
că la acţiune sunt invitaţi reprezentanţi ai unor instituţii publice, instituţii
de învăţământ şi organizaţii neguvernamentale care activează în domeniul
mediului. Ziua mondială a zonelor umede este aniversată anual, pe 2 februarie, iar
în 2020 tema sub care acesta este marcată este „Zonele umede și
biodiversitatea”. Cu acest prilej, organizatorii vor prezenta semnificația și
importanța zilei de 2 februarie, cât și aspecte privind zonele umede din județul
Suceava, care sunt arii naturale protejate. Invitații instituțiilor de învățământ
și cei ai organizaţiilor neguvernamentale vor prezenta proiecte derulate în
domeniul protecției mediului, pe componentele educație ecologică, dezvoltare
durabilă şi schimbări climatice. Organizatorii își propun să conștientizeze
publicul despre cauzele și consecințele modificărilor climatice ireversibile. Conform
directorului executiv al APM, mesajul transmis este acela privind protejarea
zonele umede, „deoarece aceste suprafețe, aparent neînsemnate, au un rol
deosebit de important în menținerea
biodiversității și atenuarea efectelor schimbărilor climatice”. „Tema din acest
an este o oportunitate unică de a evidenția biodiversitatea zonelor umede,
starea acestora, și de a desfășura acțiuni care să promoveze conservarea și
utilizarea înțeleaptă a acestora în contextul actual al schimbărilor climatice”
subliniază Maria Mădălina Nistor, directorul executiv al Agenţiei pentru
Protecţia Mediului, menţionând că zonele umede pot juca un rol important în
atenuarea schimbărilor climatice, prin stocarea carbonului şi reducerea efectului
de seră, precum şi prin „asigurarea rezistenței la pericole” cum ar fi inundațiile,
sporirea intensităţii furtunilor și creșterea nivelului mării.