În 2019,
Consiliul Judeţean
Suceava nu a reuşit să consume fondurile disponibile prin Programul Naţional de
Dezvoltare Locală
>„Pentru
obiectivele de investiţii finanţate prin PNDL se înregistrează o execuţie de
38%, urmând a se face <o reeşalonare pe ani a
investiţiilor>”, se arată într-o informare a CJ
>Economiile din fondurile alocate prin Programul pentru
şcoli, de aproximativ 5,84 de milioane de lei, au fost utilizate pentru
finanţarea altor cheltuieli descentralizate
„Execuţia bugetară pe
partea de cheltuieli este sub cea previzionată prin bugetul aprobat” se reliefează
într-o informare a Consiliului Judeţean Suceava. Potrivit acesteia,
cheltuielile bugetului local al judeţului Suceava în anul 2019 au fost
dimensionate, prin hotărâre a deliberativului judeţean, la 457,896 de milioane
de lei, în timp ce, efectiv, s-au operat plăţi de 397,090 de milioane de lei,
cu un grad de execuţie de 86,72%. Astfel, în ceea ce priveşte finanţarea din
bugetul judeţean a investiţiilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul
Ioan cel Nou” Suceava, nu au fost alocate, la nivelul prevederilor bugetare,
sumele pentru susţinerea financiară a construirii heliportului pe terasa
superioară a unităţii spitaliceşti şi nici cele destinate amenajării blocului
operator cu 4 săli de operaţii, disponibilizarea fondurilor fiind reprogramată
pentru anul 2020. Tot la SJU, nu au mai fost alocate sumele necesare întocmirii
proiectului tehnic şi detaliilor de execuţie pentru lucrările de asigurare a
utilităţilor şi dotărilor tehnico-edilitare pentru Ansamblul de locuinţe de
serviciu pentru personalul medical, de pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”. Cauza
constă în obligaţia actualizării a unor valori din studiul de fezabilitate -
actualizare aprobată la sfârşitul lui 2019-, necesarul financiar pentru
respectivele cheltuieli fiind prins în bugetul anului acesta. În informarea
citată se precizează că, în cadrul Programului pentru şcoli al României, economiile din fondurile alocate din taxa pe
valoarea adăugată, în valoare de aproximativ 5,84 de milioane de lei, au fost
utilizate pentru finanţarea altor cheltuieli descentralizate, în conformitate
cu prevederile legale. De asemenea, pentru construirea şi extinderea unui corp
de clădire la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfântul Andrei” Gura
Humorului”, obiectiv finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală
(PNDL), în anul 2019 a fost prevăzută o
sumă de aproximativ 1 milion de lei. Însă, în anul trecut, s-au efectuat plăţi
de doar 247.762 de lei, „urmând a fi înscrise, în bugetul anului 2020, sumele
necesare continuării acestei activităţi”. De altfel, pentru obiectivele de
investiţii finanţate prin PNDL se înregistrează o execuţie de 38% raportată la
creditele bugetare aprobate pentru anul 2019, urmând a se face „o reeşalonare
pe ani a investiţiilor, o dată cu aprobarea bugetului pe anul 2020”. În cele
din urmă, la finalul lunii noiembrie 2019, în buget au fost înscrise sumele
aferente Proiectului „Smart travel Bucovina”, însă banii nu au fost folosiţi
din cauza „nefinalizării achiziţiilor publice”.