Vasilică Băiţan ocupă locul lăsat
liber la masa Consiliului Local de regretatul Bogdan Bicsi
Şedinţa ordinară a Consiliul
Local Suceava a fost deschisă ieri, printr-un moment de reculegere în memoria
alesului municipal Bogdan Bicsi (PNL). „Aşa cum îl ştim, a fost un profesionist
deosebit, un om cu personalitate, iar deşi tânăr, era vechi în politică. S-a
format la nivelul anilor 90, când se mai respectau principiile. Bogdan Bicsi,
era un om cu principii, nu un yesmen. Nu am niciun fel de reproş la adresa sa,
iar atunci când avea o altă părere, venea cu argumente pertinente. Nu era un om
conflictual, ci unul cu un fin simţ al umorului. Când erai în preajma lui, nu
puteai decât să fii pozitiv, vesel. Dumnezeu să-l ierte, iar noi să-i păstrăm
memoria, pentru că fost un coleg deosebit”, le-a spus celor prezenţi primarul
Ion Lungu. Mai apoi, Consiliul Local a aprobat hotărârea de încetare a mandatului
consilierului Bogdan Bicsi, iar Comisia de validare a validat mandatul noului
membru al deliberativului. Este vorba despre Vasilică Băiţan, directorul Clubului
Sportiv Municipal (CSM) Suceava, următorul pe lista de supleanţi ai Partidului
Naţional Liberal la alegerile locale din iunie 2016. Noul venit în legislativul
municipal sucvean a depus jurământul în faţa plenului şi asistenţei. „Îl cunosc
pe Vasilică Băiţan de 30 de ani, de când eram colegi la CCH. Sunt convins că o
să lucrăm bine, în interesul comunităţii” a spus Ion Lungu, şeful executivului
sucevean, urându-i succes proaspăt-aşezatului la masa de dezbateri a Consiliul
Local. Bogdan Bicsi a încetat fulgerător
din viaţă pe 26 noiembrie, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul „Ioan cel
Nou” Suceava, după ce a suferit un
infarct miocardic. Funeraliile au loc astăzi.