26 noiembrie 2019


„Tot ceea pot, pun în slujba acestei părţi a ţării, atât de frumoasă şi de binecuvântată”
  • >a spus, în şedinţa Colegiului prefectural, Maica Stavroforă Irina Pîntescu, întâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ, cu prilejul conferirii Distincţiei de excelenţă
  • >„Cuvintele Maicii Stareţe ne-au răscolit pe toţi, mai ales în contextul manifestărilor dedicate Unirii Bucovinei cu România şi a Zilei naţionale de 1 Decembrie” a evidenţiat Elena Mirela Adomnicăi

Prefectul Mirela Elena Adomnicăi a înmânat ieri, în plenul şedinţei Colegiului prefectural, Distincţia de excelenţă  Maicii Stavrofore Irina Pîntescu, întâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ, apreciată de organizatorii ceremoniei drept „model de slujire şi dăruire, exemplu de smerenie şi demnitate pentru noi toţi”. Într-o prezentare  a „vieţii şi faptelor”, făcută de prefectul Adomnicăi, Maica Stavroforă Irina Pîntescu  este maica general”, aşa cum a numit-o Prea Fericitul Patriarh Daniel, „omul providenţial”, cum i-a spus Înalt Prea Sfinţia Sa Pimen Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, dar şi „străjer al Măriei Sale Ştefan cel Mare şi Sfânt”, aşa cum îi place maicii de la Mănăstirea Voroneţ să auto-intituleze, uneori. Adresându-se celor prezenţi, Maica Stavroforă Irina Pîntescu, a făcut apel la concordie, recomandând „să încercăm să ne iubim unii pe alţii”, făcând abstracţie de diferenţa între concepţiile a fiecăruia, îndemnând ca la înlocuirea celor de la putere să „nu se dărâme ceea ce au început ceilalţi, iar dacă este bun să continuăm”. Astfel, „dacă temelia este şubredă, o consolidăm şi mergem mai departe”, aceasta fiind calea progresului, a unităţii românilor şi îndepărtării „dihoniei”. „Să căutăm să punem, cât de cât, o piatră de temelie la fundamentul acestei ţări, care este aşa de minunată. Dumnezeu să ne ajute tuturor să fim creştini buni şi vrednici români! Mulţumesc doamnei prefect şi întregului colectiv pentru distincţia acordată. Nu ştiu dacă sunt vrednică, dar un lucru îl ştiu: că, tot ceea pot, pun în slujba acestei părţi a ţării, atât de frumoasă şi de binecuvântată, ca să fie mai bine cunoscută, mai bine valorificată, atât în ţară, dar şi în lume” a spus Maica Stavroforă Irina Pîntescu, întâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ. Stravofora Irina Pîntescu s-a născut pe 28 septembrie 1932, în satul Boroni, comuna Tomeşti, judeţul Iaşi, fiind  penultimul dintre cei 9 copii ai lui Gheorghe şi Ana Pîntescu, primind, la botez, numele Margareta. După căderea regimului comunist, IPS Pimen Suceveanul a numit-o în demnitatea de stareţă a Mănăstirii Voroneţ, ctitorie a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, numirea venind drept răsplată pentru „seriozitatea, hărnicia şi simţul practic cu care maica ghid şi casier Irina Pîntescu şi-a îndeplinit ascultările, timp de aproape două decenii la Mănăstirea Vatra Moldoviţei”. „Cuvintele Maicii Stareţe ne-au  răscolit pe toţi, mai ales în contextul manifestărilor dedicate Unirii Bucovinei cu România şi a Zilei naţionale de 1 Decembrie” a evidenţiat Elena Mirela Adomnicăi, şefa Instituţiei Prefectului Judeţului Suceava.
În acelaşi cadru al şedinţe Colegiului prefectural,  dr. Doina Iavni, împuternicit-şef al Serviciului Judeţean Suceava al Arhivelor Naţionale a prezentat „Documente   privind   sărbătorirea   Marii   Uniri   în   Bucovina Interbelică”.