13 noiembrie 2019


Ion Lungu, primarul Sucevei
„De o lună de zile, la Guvern totul este blocat”
> Din această cauză nu poate fi semnat nici contractul de finanţare a lucrărilor de amenajare a Zonei de agrement din Lunca Sucevei, câştigătorii licitaţiei fiind deja cunoscuţi 
>„Abia aştept să se liniştească aceste lucruri, să treacă şi campania electorală, să merg la Guvern să deblochez proiectele europene” arată şeful executivului din capitala de judeţ
Proiectul intitulat „Sprijinirea dezvoltării urbane,” respectiv cel de amenajare a Zonei de agrement de malul râului Suceava poate intra în faza de materializare efectivă. Primarul Ion Lungu a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că licitaţia a fost ţinută, însă contractul cu câştigătorul competiţiei nu va fi semnat decât după expirarea perioadei în care mai pot fi înaintate contestaţii. Pe de altă parte, nu a fost parafat nici contractul de finanţare, cauza constând în aceea că demersul este împiedicat de blocajul determinat demiterea prin moţiune de cenzură a Guvernului Dăncilă. „Multe proiecte europene sunt în faza de licitaţie, altele fiind finalizate în această perioadă.  Din păcate, de o lună de zile, la Guvern totul este blocat. Abia aştept să se liniştească aceste lucruri, să treacă şi campania electorală, să merg la Guvern să deblochez aceste proiecte europene. Noi, primarii, ne-am întâlnit la Piatra Neamţ, am stabilit o strategie de compensare pe axe a fondurilor, însă aceasta ar trebui semnată de Guvern. Ca  să putem semna aceste contracte, avem nevoie de aprobarea Guvernului,  a Ministerului Dezvoltării, de aceea sper ca aceasta să se întâmple cât mai repede, în perioada următoare” subliniază şeful executivului din reşedinţa de judeţ. Licitaţia pentru amenajarea Zonei de agrement de pe malul râului Suceava, la care a participat şi Con Bucovina Suceava  a fost câştigată de asocierea de firme General Construct şi Art Peisaj Suceava, pentru 12,88 de milioane de lei, la 99,16% din valoarea de plecare. „Avem un câştigător, mă bucur că sunt firme serioase din Suceava, şi cred că o serie de lucrări, precum pregătirea terenului şi bordurarea, ar putea fi demarate încă din acest an. Este un proiect destul de frumos, implementat pe malul râului Suceava, unde, pe o suprafaţă de 15 hectare, vor fi amenajate alei pietonale, piste de biciclete, zone de loisir şi sportive, locuri de joacă pentru copii şi spaţii de evenimente” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei. Cererea pentru finanţare nerambursabilă europeană este depusă pe Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” a Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Amenajările vizează o suprafaţă de 15,5 hectare de teren de pe malul stâng al râului Suceava, care se întinde pe o lungime de 1 km, în amonte şi aval de podul care leagă centrul Sucevei de cartierul Burdujeni. O parte din suprafaţa vizată este în albia minoră, potenţial inundabilă, durata efectivă a lucrărilor fiind de 15 de luni, cu o valoare totală a investiţiei de 16,26 de milioane de lei. Astfel, zona „A”, din amonte de podul de pe Calea Unirii, va fi destinată amenajărilor pentru activităţi sportive,  iar zona „B”, din aval, va avea un „caracter de loisir”, respectiv de relaxare, odihnă în aer liber şi activităţi culturale. Printre altele, materializarea proiectului cu susţinere financiară nerambursabilă europeană ar consta în amenajarea de alei pietonale; piste pentru biciclete; sisteme de iluminat de tip spot, îngropate; sisteme de irigare subterană; sistem pentru acces wi-fi la internet, dar şi de spaţii pentru practicarea sportului în aer liber. De asemenea, se vor face plantări de arbori şi arbuşti, precum şi dotări cu mobilier urban. În zona „A” vor putea fi întâlnite platforma pentru aerobic (yoga) şi cea pentru fitness, spaţiul de joacă pentru copii, terenuri de tenis, volei şi badminton. Zona „B”, de evenimente, va include un spaţiu pentru organizarea de manifestări culturale şi artistice.