12 noiembrie 2019


În Burdujeni-sat
Canalizare în „Gropi”
>„Sperăm ca, în 10 luni de zile, cel mult, sau chiar mai repede, să finalizăm această canalizare, astfel încât să se facă şi asfaltări în această parte importantă a cartierului Burdujeni-sat” anunţă primarul Ion Lungu
Cu puţină şansă, locuitorii zonei „Gropi” din cartierul Burdujeni-sat al municipiului Suceava ar putea  avea parte de beneficiile serviciilor de canalizare-epurare la jumătatea anului 2020, atunci când sunt organizate şi alegeri pentru primăria reşedinţei de judeţ. Licitaţia pentru desemnarea societăţii comerciale constructoare este lansată pentru suma de aproximativ 2 milioane de lei, în cauză fiind străzile „Dobrilă Eugen” „Molidului” şi „Făgetului”. Potrivit primarului Ion Lungu, deoarece această parte a cvartalului este situată pe fundul unei mici văi, reţeaua de canalizarea nu poate fi organizată în sistem de scurgere gravitaţională,  soluţia aleasă este cea a construirii unei staţii de pompare a apelor uzate din gospodării.  „În sine, este vorba despre o stradă lungă, ca o pâlnie, pe care există apă şi gaz metan, dar care, din păcate, nu are canalizare. De regulă, aceasta se amenajează în sistem gravitaţional, dar, în zonă, nu este posibil acest lucru. Drept urmare, în premieră în oraşul nostru, acolo vom construi o staţie de pompe, astfel încât, ulterior, să putem asfalta aceste străzi” precizează primul gospodar a Sucevei.  Strada "Dobrilă Eugen" este una destul de importantă, având circa 100 de imobile şi aproximativ 500 de burdujeneni beneficiari ai serviciilor de alimentare cu apă, de canalizare şi de alimentare cu gaze naturale. „Deja este demarată procedura de licitaţie, aceasta incluzând atât proiectarea, cât şi execuţia. Sperăm ca, în 10 luni de zile, cel mult, sau chiar mai repede, să finalizăm această canalizare, astfel încât să se facă şi asfaltări în această parte importantă a cartierului Burdujeni-sat, cu o strada foarte lungă, care are prelungiri pe Molidului şi Făgetului” a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.