04 noiembrie 2019


Amenzi de 240.000 de lei pentru nereguli depistate la folosinţele consumatoare şi cele neconsumatoare de apă
>Inspectorii Sistemul de Gospodărire a Apelor au dat 19 avertismente, formulând, totodată, şi două denunţuri penale
Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a organizat şi întreprins, în primele trei trimestre ale anului 2019, 146 de controale planificate şi  143 de controale neplanificate la „folosinţele consumatoare şi cele neconsumatoare de apă”. Verificările s-au axat, conform atribuţiilor instituţiei, pe modul de funcţionare a obiectivelor urmărite, precum şi pe încadrarea intervenţiilor în cauză în prevederile avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire apelor. Astfel, conform directorului executiv Daniel Drăgoi, în primele 9 luni ale anului, ca urmare a activităţilor de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor, inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor au dat 11 amenzi, în valoare de 240.000 de lei şi 19 avertismente. Totodată, inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor au formulat şi „două denunţuri penale”. Potrivit lui Daniel Drăgoi, şeful SGA, 3 amenzi s-au dat unor persoane fizice care au depozitat deşeuri în albiile apelor curgătoare, cu câte o amendă, fiecare, alegându-se o societate care nu a respectat măsurile anterioare dispuse pentru dezafectare a unei conducte, o persoană care avea o păstrăvărie fără acte de reglementare, cât şi o persoana care a făcut săpături în maluri fără a solicita şi primi avizul de gospodărire a apelor. Un agent economic sucevean a fost amendat pentru neaplicarea măsurilor dispuse anterior şi extragerea de balast, dar şi o firmă care exploata, fără acte de reglementare, balast din terasa râului Suceava, precum şi o societate comercială care a evacuat de ape uzate în râul Dorna. În cele din urmă, o persoană  juridică a primit o amendă pentru funcţionarea unei staţii de sortare fără autorizaţie de gospodărire a apelor, o altă firmă fiind amendată deoarece lucra în albia râului Moldova în lipsa aceluiaşi aviz. Sistemul de Gospodărire a Apelor are ca obiective, printre altele, protecţia, conservarea şi restaurarea resurselor de apă, asigurarea exploatării în siguranţă a lucrărilor din administrare, în vederea evitării întreruperii serviciilor specifice, prevenirii calamităţilor cauzate de fenomenele meteorologice periculoase, dar şi a accidentelor la lucrările hidrotehnice.