Inaugurată cu peste un deceniu în
urmă,
Grădiniţa din Obcini se extinde
cu 80 de locuri în regim de program prelungit
>Până în februarie 2009, micuţii erau îngrijiţi şi educaţi în 6 apartamente
de la parterul unor blocuri din cartier
> „Astăzi, trebuia să avem o grădiniţă nouă la Şcoala gimnazială nr. 9, dar
s-au opus tocmai cadrele didactice” a precizat
primarul Ion Lungu
Grădiniţa cu program normal de pe strada „Slătioarei” din cartierul
Obcini al municipiului Suceava va intra în lucrări de extindere şi modernizare.
Anunţul este făcut de către primarul Ion Lungu, potrivit căruia, imobilul funcţionează cu 7 săli de clasă, respectiv cu
7 grupe de micuţi în prima parte a zilei, cât şi cu alte 5 grupe, după amiază. Astfel,
în urma amenajării unei mansarde, capacitatea unităţii preşcolare va fi mărită
cu încă 3 grupe de 80 copii, de această dată în regim de program
prelungit. „Având în vedere cererea mare
de locuri în grădiniţe în acest cartier, lucrăm la proiect, deja fiind aduse
solicitările pentru suplimentarea bugetului, expertiză, studiu geotehnic şi
studiu de fezabilitate. Vrem să le facem anul acest, astfel încât din primăvară
să trecem la treabă, să mărim capacitatea acestei grădiniţe”, a punctat
ocupantul fotoliului administrativ din Areni.
Grădiniţa cu program normal de pe strada „Slătioarei” a fost inaugurată
în 2009, respectiv cu peste un deceniu în urmă. Ion Lungu itera, atunci, că
noua clădire este materializarea unui vis al părinţilor din Obcini, până la data în cauză micuţii fiind îngrijiţi
şi educaţi în 6 apartamente de la parterul unor blocuri din cartier. Constructorul
a fost firma suceveană Civica Group, investiţia ridicându-se la 1,62 milioane
lei, 920.000 de lei fiind contribuţia locală, iar diferenţa a reprezentat-o
fonduri alocate de Guvern. La momentul dării în folosinţă, în noua grădiniţă
erau educaţi, în două schimburi, 300 de copii. De precizat este faptul că, în
ianuarie 2017, Consiliul Local Suceava a respins proiectul de construire a unei
grădinițe cu program prelungit în parcul Şcolii gimnaziale „Ion Creangă” din
cartierul Obcini. La şedinţa deliberativului au asistat cadre didactice şi
elevi, care s-au pronunţat împotriva proiectului, pe motiv că spaţiul verde al
unităţii şcolare va fi distrus. Aleşii locali ai PSD au votat „împotrivă”,
propunând amplasarea grădiniţei pe alte terenuri, respectiv în preajma
Bisericii „Sfântul Mina” sau pe locul de joacă de pe strada „Staţiunii”. În
calcul a fost luată inclusiv o suprafaţă de la Oficiul de Ameliorare şi
Reproducţie Zootehnică (OARZ), din imediata apropiere a Grădiniţe cu program
prelungit de pe strada „Slătioarei”, însă, primarul Ion Lungu spune că această
din urmă suprafaţă este una mică şi cu acces dificil. „Astăzi, trebuia să avem
o grădiniţă nouă cu program prelungit în cartierul Obcini, la Şcoala gimnazială
nr. 9. Din păcate, din cauza unor orgolii, manipulări, s-au opus tocmai cadrele
didactice, de parcă am fi făcut o crâşmă acolo. La şcolile nr. 1, nr. 6, nr.7
ne-au primit să facem grădiniţe, iar la Şoala nr. 9, nu”, a explicat Ion Lungu,
primarul Sucevei.