Municipiul Suceava are centură
ocolitoare completă după 11 ani de la ordinul de începere a lucrărilor
> „Foarte mulţi au încercat
să-şi lege numele de acest obiectiv, având şansa lor să o facă în trecut, însă
au eşuat, dar iată că am rezolvat noi această problemă” a reliefat Răzvan
Cuc, ministrul Trasporturilor, care a precizat că obiectivele de infrastructură
sunt o prioritate pentru Guvernul PSD, iar unele, precum cele actuale din
Suceava, au fost realizate într-un interval de timp relativ scurt
>„S-a plecat de la 220 de milioane de lei, am ajuns la 417
milioane de lei, dar ne-am onorat promisiunea şi dăm în circulaţie acest
tronson care este absolut necesar pentru degrevarea traficului în municipiul
reşedinţa de judeţ” a evidenţiat prefectul Mirela Elena Adomnicăi, subliniind
că a fost necesar „să se finalizeze ceea ce alţii au început prost”
Centura ocolitoare a municipiului Suceava a fost
deschisă traficului vineri după amiaza, în prezenţa lui Răzvan Cuc, ministrul
Transporturilor, Narcis Neaga, fost director al Companiei Naţionale de
Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR) şi a managerului de proiect
Vasile Strâmbeanu. Au participat Elena Mirela Adomnicăi, prefectul de Suceava,
Ioan Stan, senator PSD, Eugen Bejenariu, deputat PSD, Ştefan Alexandru Băişanu,
şeful Comisiei pentru Transporturi a Camerei Deputaţilor, precum şi alte oficialităţi.
Ministrul Cuc a spus că proiectul pentru etapa finală a început să fie
materializat în luna martie 2019, iar
acum, în septembrie, mulţumită antreprenorului, şi în ciuda a 40 de zile de
condiţii meteorologice nefavorabile, obiectivul a fost finalizat.
„Este o investiţiei care a fost făcută de Guvernul PSD, aşa cum mai sunt şi alte investiţii din judeţul Suceava. M-aş referi la inclusiv la DN18, pe care, de asemenea, am avut o vizită de lucru, tronsonul al treilea fiind pregătit pentru recepţie, iar în mai puţin de 3 săptămâni vom finaliza şi tronsonul al patrulea” a spus ministrul Transporturilor. Cuc a precizat că obiectivele de infrastructură sunt prioritare pentru Guvern, iar unele, precum cele din Suceava, au fost realizate într-un interval de timp relativ scurt. „Foarte mulţi au încercat să-şi lege numele de acest obiectiv, având şansa lor să o facă în trecut, însă au eşuat, dar iată că am rezolvat noi această problemă” a subliniat înaltul oficial guvernamental, făcând aluzie la declaraţia lui Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, care, cu doar câteva ore înainte de inaugurare, critica întârzierea de ani întregi cu care Guvernul PSD a dus la capăt execuţia rutei ocolitoare a reşedinţei de judeţ. Răzvan Cuc a ţinut să precizeze că contractul de execuţie pentru porţiunea dintre DN17, la Şcheia, şi DE85, la ieşire înspre Fălticeni, fost semnat în anul 2018, în primăvara anului 2019 lucrările demarând efectiv, astfel încât în 6 luni acestea au ajuns la linia de finiş. Ministrul Transporturilor a reliefat că ruta de ocolire a Sucevei este deschisă circulaţiei, după o decizie luată împreună cu conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) „stiu fiind faptul că deblocarea traficului este foarte importantă pentru suceveni”. Însă, într-o perioadă, cuprinsă între 14 şi 20 de zile, vor mai efectuate unele lucrări.

>În paralel, se lucrează
la centura ocolitoare a municipiului Rădăuţi, demersuri fiind întreprinse şi
pentru ruta de ocolire a municipiului Fălticeni
Vasile Strâmbeanu manager de proiect, a declarat
că antreprenorul şi-a asumat terminarea unui obiectiv abandonat o perioadă de
timp, chiar dacă aceasta a însemnat inclusiv „lucrări de remedieri”. „Au fost lucrări
complexe, intervenindu-se la fiecare dintre cele 16 structuri, poduri, pasaje,
viaducte şi s-a refăcut complet structura rutieră. Vorbim de lucrări de
post-tensionare a tablierelor podurilor, îmbunătăţire a terenurilor de fundare şi
de consolidare a rampelor podurilor. Nu a fost o lucrare uşoară şi s-au făcut
eforturi deosebite”, a opinat managerul de proiect. Constructorul a fost asocierea
de firme Autotehnorom, Operational Autoleasing OPRP Asfalt, Obras Publicas Y
Regadios Florconstruct şi SC Calcarul, iar potrivit
lui Vasile Strâmbeanu, de executat au mai rămas lucrări de amenajare
peisagistică, unele de toamnă, iar altele de primăvară. Făcând referire la
deschiderea lucrărilor în timpul mandatului lui Gheorghe Flutur la preşedinţia
Consiliului Judeţean, Elena Mirela Adomnicăi, prefectul judeţului, a ţinut să
accentueze că la amenajarea centurii de ocolire a reşedinţei de judeţ „s-a
pornit prost, ca traseu” şi au trebuit găsite soluţii şi „să se finalizeze ceea
ce alţii au început prost”.
De asemenea, şeful serviciilor ministerelor
desconcentrate în teritoriu şi al instituţiilor publice a reamintit că ordinul
de începere a execuţiei a fost dat în toamna lui 2008, urmând ca ruta de ocolire
să fie inaugurată în anul 2012. „Guvernul acesta şi-a asumat răspunderea, a
găsit şi soluţia tehnică, chiar dacă aceasta a însemnat dublarea sumei pentru
realizarea variantei ocolitoare. S-a plecat de la 220 de milioane de lei, am
ajuns la 417 milioane de lei, dar ne-am onorat promisiunea şi dăm în circulaţie
acest tronson care este absolut necesar pentru degrevarea traficului în
municipiul reşedinţa de judeţ” a evidenţiat reprezentatul Guvernului în judeţ. Mirela
Elena Adomnicăi a evidenţiat că, în paralel, se lucrează la centura ocolitoare
a municipiului Rădăuţi, demersuri fiind întreprinse şi pentru ruta de ocolire a
municipiului Fălticeni. „Preocuparea
acestui guvern pentru infrastructură este evidentă” a punctat Mirela Elena
Adomnicăi, prefectul de Suceava, menţionând că a amenajate au fost 14 poduri şi
48 de podeţe, iar în ultima etapă terenul a avut nevoie să fie supus unei ample
intervenţii de consolidare. Din
informaţiile pe care le avem, primul tronson al rutei ocolitoare între DE85, la
Pătrăuţi, şi DN17, la Şcheia a fost deschis în martie 2015.