25 septembrie 2019

Inspectorii de muncă vor descinde la primării și în instituțiile publice
>Urmărite sunt asigurarea cadrului organizatoric și mijloacelor necesare desfășurării activității în domeniul securității și sănătății în muncă și ținerea sub control strict a factorilor de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a găzduit o întâlnire cu personalul având atribuții în domeniul securității și sănătății în muncă din unitățile administrației publice și instituțiile publice din județul Suceava. Inspectorul-șef Romeo Butnariu informează că la dezbateri au participat 52 de reprezentanți ai instituțiilor și autorităților în cauză, inspectorii de muncă prezentându-le acestora aspecte privind autorizarea instituțiilor publice; evaluarea riscurilor referitoare la sănătatea și securitatea în muncă; organizarea activității de prevenire și protecție; instruirea lucrătorilor; întocmirea instrucțiunilor proprii, cât și a declarației prealabile pentru obiectivele de investiții. „În timpul discuțiilor au fost clarificate unele aspecte referitoare la modul de interpretare și aplicare a prevederilor legale în domeniul sănătății și securității în muncă. Participanții au  dat dovadă de interes, considerând utile acest gen de întâlniri, cu atât mai mult cu cât, în etapa a doua, ITM va organiza controale la unitățile care fac obiectul acestei acțiuni” a subliniat Romeo Butnariu,  șeful ITM Sueceva, menționând că organizată va fi  inclusiv o ședință de evaluare a rezultatelor obținute, cu participarea reprezentanților unităților controlate. Astfel, analizate vor fi deficiențele depistate și măsurile dispuse pentru remediere; sancțiunile aplicate; gravitatea și frecvența accidentelor, precum și modalități de eficientizare a controalelor, astfel încât acestea să determine reducerea numărului accidentelor și îmbolnăvirilor profesionale. Obiectivele campaniei constau, printre altele, în creșterea gradului de respectare a legislației specifice, dar și în lămurirea modului de interpretare și de aplicare a unor prevederi legale. Totodată, urmărite sunt asigurarea cadrului organizatoric și mijloacelor necesare desfășurării activității în domeniul securității și sănătății în muncă, dar și ținerea sub control strict a factorilor de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională.