09 septembrie 2019


După cele de primăvară
Culturile de toamnă pot fi asigurate cu prime subvenționate din fonduri europene 

  • „Recomandăm fermierilor să încheie polițe de asigurare pentru riscurile din agricultură, acesta fiind cel mai sigur mod de a micșora pagubele produse de fenomenele meteorologice din ce în ce mai impredictibile” arată subliniat Vasile Schipor, șeful OJFIR Suceava
Prima sesiune de primire a cererilor de finanțare pentru Submăsura 17.1 - „Prime de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor” din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014/2020 este deschisă până pe 30 noiembrie 2019. Potrivit lui Vasile Schipor, director executiv al Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR), este vorba despre sprijinul financiar european pentru asigurarea culturilor, animalelor și plantelor pe care îl pot obține  fermierii activi suceveni. Astfel, în cazul fermelor mici rata sprijinului nerambursabil este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătite efectiv de către fermier, iar în cel al fermelor mari, de 55%. Riscurile eligibile sunt fenomenele climatice nefavorabile, precum seceta, arşiţa, inundaţiile, grindina, îngheţul timpuriu de toamnă, de iarnă sau cel târziu de primăvară, ploile torenţiale sau ploile excesive şi de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. De asemenea, printre riscurile se numără infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563 din 2007. Solicitanţii trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile amintite şi să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare, în cuantumul şi la termenele prevăzute în contract. De asemenea, beneficiarii trebuie să utilizeze terenuri agricole să deţină, să crească sau să exploatează animale, să încheie contractul de asigurare pentru toate suprafeţele cultivate şi să nu „creeze  condiţii pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj”. „Sesiunea în curs se referă la culturile de primăvară, însă deschisă una nouă, pentru asigurarea celor de toamnă. Există deja fermieri care beneficiază de acest sprijin în mod concret și în cel mai scurt timp vor fi aprobate și cererile aflate în acest moment în stadiul de verificare. Procedura de obținere a finanțării este una ușoară, de aceea recomandăm fermierilor să încheie polițe de asigurare pentru riscurile din agricultură, acesta fiind cel mai sigur mod de a micșora pagubele produse de fenomenele meteorologice din ce în ce mai impredictibile” a subliniat Vasile Schipor.