22 septembrie 2019


În 2 ani
Două sute de mii de euro, chirie pentru terenul de la Zimbrul pe care se mută tarabele din Piața Mică   

  • Aleșii PSD au reproșat că „suma de 12.000 de euro pe an pentru un singur ar este una fabuloasă”, însă viceprimarul Harșovschi a sus că obligatorie era o suprafață compactă, cealaltă variantă neoferind utilități și pavaj, respectiv condiții civilizate pentru comercianți           
Consiliul Local Suceava a aprobat închirierea unei parcele de teren în suprafață de 1.500 de metri pătrați în vederea mutării meselor de vânzare din Piața ”George Enescu”. Închirierea se va perfecta pentru o perioadă de maxim 2 ani, perioadă în care vor avea loc lucrările de modernizare a pieței, terenul proprietate a societății comerciale Complex „Zimbrul” fiind amenajat cu pavele și asugurând acces la rețelele de utilități. Primarul Ion Lungu a motivat recurgerea la această soluție prin aceea că municipiul Suceava nu dispune de un teren liber de sarcini, care să corespundă cerințelor, închirierea urmând a se face la prețul de 5 euro plus TVA pe metrul pătrat și lună. Astfel, pentru 24 de luni, cât se estimează că vor dura lucrările, valoare chiriei plătită din bugetul local s-ar ridica la 180.000 de euro, fără TVA. „În sfârșit  se vede luminița de la capătul tunelului. După modernizarea Pieței Centrale și a celei din cartierul Burdujeni, avem un câștigător la licitație pentru cea din Piața Mică. Este vorba despre o asociere din Suceava, respectiv SUCT, Loial Impex și Dom Proiect, care, sperăm noi, va face lucrări de calitate și la termen. Comercianții de acolo trebuie să-și desfășoare activitatea în continuare, iar dacă în Burdujeni am putut să amplasăm tarabele pe un teren al Primăriei, în Piața Mică nu avem nimic disponibil, existând în apropiere o suprafață a celor de la Complexul comercial . În urma discuțiilor purtate, suprafața oferită este mult mai mare, dar am optat să închiriem doar 1.500 de metri pătrați, cu pavaj și cu utilități” a declarat Lucian Harșovschi, viceprimarul Sucevei. Consilierii PSD, prin vocea lui Andrei Păduraru au cerut o justificare a modului de fundamentare chiriei de 5 euro pe metrul pătrat pe lună, arătând că „suma de 12.000 de euro pe an pentru un singur ar este fabuloasă”. Lucian Harșvoschi a răspuns că obligatorie era asigurarea unei suprafațe compacte, în calcule fiind luată și o altă variantă, însă fără utilități și pavaj, și care nu asigura condiții civilizate pentru comercianți.  Valoarea investiţiei din Piața Mică este apreciată la circa 10 milioane de lei, împărţită pe durata anilor 2019 şi 2020. În prima etapă, cea de anul acesta, erau prevăzute lucrări de rezistenţă aferente parcării subterane cu 59 de locuri, cât şi unele de la parter şi acoperiş, inclusiv de la instalaţiile de alimentare cu energie electrică, instalaţiile de apă, instalaţiile de încălzire şi instalaţiile sanitare. Etapa a doua este cea din anul viitor, programate fiind lucrările "închiderilor perimetrale" adică a montării de pereţi şi ferestre, dar şi de finalizare a instalaţiilor, inclusiv a celor de ventilaţie. Afectată este o suprafaţă de teren de 2.361 de metri pătraţi, soluţia tehnică fiind aceea a realizării unei parcări subterane de 59 de locuri, cu acces auto şi pietonal din strada "Saturn", precum şi la Aleea comercială, însă numai pentru pietoni. Peste parcare se se va amenaja un modul funcţional unitar acoperit şi închis cu panouri izolatoare şi tâmplărie termopan.