20 septembrie 2019

Inspectorii de muncă au prins
Treizeci de muncitori fără contracte de angajare
>Pentru muncă nedeclarată lucrătorii ITM au sancționaT 20 de agenți economici, amenzile date acestora ridicându-se 220.000 lei
>În constrcții, rampele dintre etaje nu aveau balustrade, schelele erau incomplete, iar muncitorii nu purtau echipament de protecție
În perioada 1-31 august 2019, inspectorii de muncă suceveni au organizat și desfășurat 263 controale, dintre care 196 în domeniul relaţiilor de muncă, iar 67 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă, neregulile constatate fiind sancționate cu 158  de amenzi în valoare totală de 297.500 de lei. În domeniul relaţiilor de muncă, cele 196 de controale s-au materializat în 81 de amenzi însumând 271.000 de lei. Romeo Butnariu, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă informează că, în luna trecută, inspectorii din subordine au depistat 34 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Dintre acestea 4 aveau contracte individuale de muncă care nu fuseseră transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor până cel târziu în ziua anterioară începerii activității, în timp ce 30 lucrau fără forme legale de angajare. Conform inspectorului-șef Butnariu, pentru muncă nedeclarată au fost sancționați 20 de angajatori, amenzile totale date fiind de 220.000 de lei. Printre deficienţe frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă, în plus față de cele menționate, inspectorii ITM au descoperit că nu se transmit modificările intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor, iar dispoziţiile referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat nu sunt respectate. În același timp, s-a constatat că unii dintre agenții economici controlați nu țin cont de prevederilor legale privind munca suplimentară și acordarea concediilor de odihnă, cât și pe cele referitoare la repausul săptămânal. 
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii  specializați au efectuat 67 de controale, concretizate în 77 de amenzi însumând 26.500 lei. Conform lui Romeo Butnariu, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, în urma verificărilor s-a descoperit că la unele firme nu se face controlul medical periodic, și nu se întocmește planul propriu de securitate și sănătate, în timp ce alți agenți economici nu aveau autorizație. Controlorii au constatat, de asemenea, că, în construcții, rampele de acces dintre etaje nu erau prevăzute cu balustrade, căile de acces prezentau goluri și denivelări, schelele nu erau complete, iar lucrătorii nu purtau echipamentul individual de protecție.