După creşterea tarifului la
transport,
Datoriile către furnizorul
Thermonet, prestatorul serviciului de
alimentare cu apă caldă şi căldură, ajung la 1 milion de euro
·
Ion Lungu, primarul Sucevei a făcut apel la suceveni
să-şi achite facturile, mai ales că meteorologii anunţă o perioadă cu temperaturi
foarte scăzute.
·
„Nu ţin pe nimeni forţat la sistemul centralizat, dar
cei care rămân trebuie să-şi plătească contravaloarea serviciile”, a
evidenţiat Ion Lungu.
Datoriile sucevenilor
către prestatorul serviciului de transport, distribuire şi furnizare a
agentului termic încep să se acumuleze. În cauză este Thermonet, care, la
finele lui 2015, a preluat această activitate de la Termica Suceava, firmă a
municipiului Suceava care intrat în faliment, inclusiv ca urmare a debitelor de
peste 20 de milioane de lei adunate la populaţie. Primarul Ion Lungu a făcut
cunoscut ieri, că pentru Suceava, se
anunţă o perioadă de zile şi nopţi cu ger, şi a cerut locuitorilor reşedinţei
de judeţ să-şi onoreze obligaţiile în schimbul utilităţilor de care beneficiază. „Fac apel la sucevenii care
sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire să-şi achite facturile, mai
alea că se anunţă o perioadă geroasă”, a pus în vedere şeful executivului
sucevean. Potrivit lui Ion Lungu, datoriile consumatorilor casnici către
operatorul de alimentare cu căldură şi apă caldă sunt de 4,27 de milioane lei,
echivalentul a aproape 1 milion de euro. Edilul şef reliefează că de la bugetul
local, către Thermonet, a fost achitată în avans suma de 1,5 milioane de lei,
făcându-se eforturi pentru plătirea la zi facturile emise pe adresa unităţilor
de învăţământ preuniversitar din finanţarea Primăriei. „Fac apel să se
plătească aceste restanţe. Eu, ca primar, nu ţin pe nimeni forţat la sistemul
centralizat, dar cei care rămân trebuie să plătească contravaloarea serviciile.
Trebuie să asigurăm lichidităţi pentru Thermonet, astfel încât să ieşim din
această iarnă şi săfeace o strategie pentru perioada următoare”, a
evidenţiat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Reamintim că, anul trecut,
printr-o hotărâre, Consiliul Local a aprobat creşterea tarifului pentru
populaţie de la 178 de lei la 240 de lei pe gigacalorie. Astfel, racordaţii la
sistemul centralizat plătesc 75% din factura totală la energia termică,
diferenţa de 25% fiind acoperită fiind acoperită din bugetul local. În 15
octombrie 2015, Thermonet Suceava, având ca acţionari, la cea dată, pe Adrem
Invest Bucureşti şi Elsaco Botoşani, a preluat în concesiune sistemul de
transport, distribuire şi furnizare a agentului termic din Suceava. Aceasta
după ce, la negocieri, Thermonet s-a detaşat cu 312,68 de puncte în faţa
Transagent, firmă a autorităţilor
locale, care a acumulat doar 283,10 puncte.