Drepturi salariale de 640.000 de
lei, acordate nelegal în 20 de primării sucevene
·
Potrivit Camerei de Conturi, în Berchişeşti, Frumosu,
Grămeşti, Grăniceşti, Şcheia şi Vadu Moldovei majorarea cu 15% până la 25% a
salariilor secretarilor comunelor s-a
făcut prin stabilirea eronată a salariului de bază.
·
În Berechişeşti şi Todireşti s-a acordat „spor de
proiecte europene” pentru perioade în care în comunele respective nu s-a
implementat niciun proiect cu finanţare externeă nerambursabilă.
Camera de Conturi Suceava a descoperit nereguli privind angajarea, ordonanţarea şi plata
cheltuielilor bugetare în mai multe unităţi administrativ-teritoriale din
judeţul Suceava. Conform Raportului privind finanţele publice locale pe anul
2016, în cauză sunt 20 unităţi administrativ-teritoriale, la care, în ceea ce priveşte „cheltuielile de
personal” s-au identificat un prejudiciu total de 640.000 de lei şi abateri
financiar-contabile în valoare de 8.000 de lei. În municipiul Suceava, lucrătorii
Camerei de Conturi Suceava au descoperit drepturi salariale acordate nelegal
directorului Direcţiei de asistenţă socială, structură fără personalitate
juridică în cadrul aparatului de specialitate al primarului, în timp ce în
comunele Berchişeşti, Frumosu, Grămeşti, Grăniceşti, Şcheia şi Vadu Moldovei, s-a
evidenţiat că majorarea cu 15% până la 25% a salariilor secretarului unităţii
administrativ-teritoriale s-a făcut prin stabilirea eronată a salariului de
bază. În Cajvana, Frasin, Gura Humorului, Vicovu de Sus, Cîrlibaba şi Vereşti, indemnizaţiile
de şedinţe stabilite şi plătite consilierilor locali s-au calculat greşit, prin
aplicarea cotei de 5% asupra indemnizaţiei majorate a primarului şi nu asupra
celei aferente lunii decembrie 2013. În Solca, s-a descoperit acordarea de sume
cu caracter tranzitoriu personalului din cadrul unităţii de învăţământ, acestea
fiind incluse în salariul de bază în cuantum mai mare decât cel stabilit pentru
luna iulie 2016. În comuna Ipoteşti, lucrătorii Camerei de Conturi au constatat
depăşirea cheltuielilor de personal reprezentând plata cu ora pentru activitate
didactică, cheltuieli decontate prin depăşirea numărului de ore pentru care
beneficiarul în cauză a fost pontat. Drepturi salariale s-au acordat nelegal în
Horodnicu de Jos, Şerbăuţi şi Volovăţ, cazuri în care prevederile privind
majorările salariale s-au aplicat în mod eronat. În comunele Berechişeşti şi
Todireşti s-a acordat „spor de proiecte europene” pentru perioade în care la
nivelul entităţilor respective nu s-a implementat niciun proiect cu finanţare
din fonduri externe nerambursabil. La Camera de Agricolă Suceava, finanţată de
Consiliul Judeţean, specialiştii Consiliului Judeţean au evidenţiat
nerespectarea prevederilor legale cu privire la stabilirea, evidenţierea şi
plata contribuţiilor speciale datorate bugetului consolidat al statului,
aferente sumelor de natura salariilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi
irevocabile.